“Nu exista fapta omeneasca sau gand, care sa se afle in intregime in afara experientei altor oameni” (Yalom)
Ce scrie psihiatrul si psihoterapeutul I D Yalom in cartea Darul psihoterapiei, ed Vellant, consider ca e valabil pentru toate persoanele care lucreaza cu omul – traineri, terapeuti complementari , nu numai pentru psihoterapeuti (care oricum fac analiza personala unu la unu ).
http://hyperliteratura.ro/darul-psihoterapiei-de-irvin-d-yalom/
“Un sistem de sănătate bazat pe principiile economiei de piaţă impune modificarea radicală a tratamentului psihologic, iar psihoterapia este obligată să devină superficială şi nesubstanţială.
Sinopsis :
”autorul îşi exprimă îngrijorarea în ceea ce priveşte soarta psihoterapiei :”faptul că poate fi alterată de presiunile economice şi sărăcită prin programe de specializare cu o durată radical scurtată. Cu toate acestea, am încrederea că în viitor o serie de terapeuţi provenind din diverse discipline educaţionale (psihologie, consiliere, asistenţă socială, consiliere pastorală, filosofie clinică) va continua să urmeze cu rigurozitate cursuri post-universitare şi, chiar şi în realitatea economică zdrobitoare, vor găsi pacienţi dornici de creştere personală şi schimbare care vor vrea să se dedice psihoterapiei pe durată nedeterminată.””
Yalom pune accentul pe o psihoterapie profunda si de lunga durata care de obicei nu este cea decontata de serviciile de sanatate – aceea fiind “necostisitoare”de foarte scurta durata si incorsetata (in tehnici), cu o pregatire minima a psihoterapeutului. Chiar daca la un moment dat se vor deconta unele servicii de consiliere/psihoterapie (depinde acum ce tip de psihoterapie) doar acele minime ore vor ajuta clientul doar sa isi rezolve simptomul de suprafata, o restructurare profunda de personalitate realizindu-se deseori dupa doi ani de psihoterapie constanta. A rezolva doar simptomul “repede” cum doresc multe persoane …nu ajuta pe termen lung, ci dimpotriva. Pentru psihoterapie avem nevoie de disponibilitate, timp petrecut cu sine. A invata sa petrecem timp cu noi insine – un lux pentru unele persoane.
Yalom considera ca diagnosticele in psihoterapie functioneaza deseori ca o “profetie”. Firesc sint necesare in clinica si in sit de tulb de P, psihoze, depresii profunde, insa in genere – la omul functional cit de cit – nu sint productive.
Sfatuieste ca psihoterapeutii sa evite “sectarismul” unei scoli psihoterapeutice (care da certitudini clare) si sa imbratiseze eclectismul, pluralismul, sa nu lase la o parte filosofia si intrebarile existentiale. In definitiv psihoterapia izvoraste din filosofie.
Partea care imi place mie cel mai mult din carte – psihoterapeutii sa faca pe parcursul vietii psihoterapie personala (de lunga durata in mai multe etape ale vietii ). Cred ca cea mai buna garantie ca psihoterapeutul poate lucra profund si bine cu un client este analiza lui personala. Yalom spune ca daca vrei sa intelegi o abordare psihoterapeutica cea mai buna metoda e sa faci analiza personala o vreme in acea abordare.
O alta parte care imi place mult este cea dedicata iubirii de inceput, sau indragostirii, iubirii pasiune, iubirii obsesie. El spune si in aceasta carte si in alta “Calaul dragostei ” pag : 27 “Nu-mi place sa lucrez cu pacienti care sint indragostiti. Poate din cauza ca ii invidiez – si eu rivnesc la incintarea fermecata. Ori poate pentru ca dragostrea si psihoterapia sint fundamental incompatibile “(adaug eu – dragostea imatura da. O psihoterapie buna il face pe client sa aleaga o iubire matura nu una disfunctionala). “Un terapeut bun se lupta cu intunericul si cauta clarificarea, pe cind iubirea romantica se sprijina pe mister si se naruie cind o scutezi cu atentie. Detest sa fiu calaud dragostei!” Da iubirea romantica – impartasita sau nu – il sau ii face pe indragostiti sa se simta unul. E vorba despre dragostea simbiotica – despre relatia doi in unu din uterul matern cu mama, e vorba de o nevoie suprema de reintoarcere la origini – cind copilul era una cu mama. Astfel de dragoste pasiune – trece de cele mai multe ori insa lasa sechele. O dragoste matura – e croita pentru doua personalitati distincte cu nevoi, dorinte, teluri uneori separate, in care cei doi nu simt, nu gindesc si nu fac aceleasi lucruri. Cunoastem cu totii persoane care mereu si mereu sint indragostite de cite cineva – “se aprind repede” ….Nevoia lor de simbioza e asa de puternica incit chiar daca acea iubire e doar in mintea lor o prefera realitatii. Uneori dragostea de acest fel e si masochista – plina de dureri ….plina de codependente. Unii oameni au nevoie sa se indragosteasca de iluzii, de himere, nu de persoane reale, de dragoste insasi. Si acesta este un mecanism de aparare – prin care cei in cauza evita sa se gindeasca la alte chestiuni din viata in momentul indragostirii.
Pentru alte art si carti despre iubire si iluziile din iubire aici :http://cristianaalexandralevitchi.wordpress.com/2011/07/26/adevaruri-despre-fidelitate-si-relatii/
http://cristianaalexandralevitchi.wordpress.com/2010/08/06/despre-relatii-nepotrivite-si-potrivite/
http://cristianaalexandralevitchi.wordpress.com/2010/03/06/fazele-unei-relatii-de-cuplu/
si despre iluziile in iubire Carte http://www.sensart.ro/despre-iluzii-mituri-amagiri.html
Recomand si cartea “Privind soarele in fata” tot de Yalom – o carte superba despre relatia noastra cu moartea.