Cartea Istorii la umbra unor castele vechi, de Cristiana Alexandra Levitchi, psiholog clinician, psihoterapeut, aparuta la Editura Ascendent face parte din colectia Ascendent psihologic. Cartea prezinta cazuri terapeutice istorisite inedit, sub forma de povestiri. Fiecare personaj pe rand isi prezinta istoria de viata, intr-un grup de persoane care merg intr-o excursie. Persoana care prezinta eroii cartii este o arhitecta preocupata de domeniul psihologic. Eroii cartii invata unul de la celalalt sa se cunoasca pe sine si sa isi schimbe perceptiile distorsionate despre sine, altii sau viata.

Fragment din carte:

„Cei ce iubesc arta si povestile, vor citi aceasta carte, cei care sunt toleranti si au obisnuinta in a citi despre contradictiile sufletului, de asemeni vor citi, cei care nu au obisnuinta a citi despre minte si suflet vor indrazni s-o citeasca. Multumesc tuturor celor care mi-au fost alaturi in timpul scrierii acestei istorisiri.

– Daca nu erati asa de deschisi cu totii, cred ca nu imi venea sa vorbesc… Acum ceva vreme am trecut printr-o orbire, o denumesc acum… Eram intr-un parteneriat de vreo cinci ani si treceam in acea perioada si printr-un stres profesional. Mi-am dat seama mult mai tarziu ca nu delegam autoritatea la servici si ma incarcam cu problemele subalternilor… Asta am mai discutat… si nu o sa va povestesc de aspectul profesional, ci de cel partenerial. La servici am intrat incet, incet intr-o relatie cu o colega. Aceasta plonjare in relatia de la servici, am pus-o pe de o parte, pe seama faptului ca in relatia cu prietena mea incepuse sa fie prea multa rutina, pe de alta, faptului ca prietena mea nu imi accepta nevoia mea de a merge la sport, insa gandindu-ma mai bine mi-am dat seama ca era mult mai mult… Colega aceasta, sa-i spunem Marga, semana cu o fosta colega de liceu pe care eu o placusem si nu am avut o relatie, desi doream. Colega de liceu era frumoasa, dupa mintea mea evident si Marga era frumoasa, pe cand prietena mea nu ma atragea fizic. Prietena mea ma atrasese prin personalitate si inteligenta, nu prin fizicul ei. Mi-am dat seama ca doream sa retraiesc sentimentul de indragostire din liceu impreuna cu Marga. La baza aventurii mele erau si credinte legate de faptul ca nu sunt atragator si sexi pentru o femeie frumoasa. Doream sa imi demonstrez mie insumi ca o femeie frumoasa se poate indragosti de mine. Aveam un complex de inferioritate fizica. Intotdeauna pana atunci il considerasem pe fratele meu mai frumos si mai sexi decat mine, capabil sa isi faca repede iubite. Eu in familie eram „cel cult, cuminte si invatat”. In adolescenta nu m-am simtit admirat fizic, in comparatie cu fratele meu care avea succes la fete… Eu nu aveam si imi era greu sa intru in relatii cu fetele. ªi prietenele pe care le-am avut nu erau foarte frumoase din punct de vedere fizic deoarece nu vroiam sa risc sa le pierd daca ar fi venit vreun altul sa le seduca…

– Credeai ca le poate seduce un altul…? – intreba Anca.

– Da, traiam o frica de esec pe acest plan… Acum imi dau seama de irationalitatea gandirii mele… Si o femeie frumoasa si una mai putin frumoasa, poate sa fuga cu altul, daca sunt anumite conditii, rase el. Insa pe atunci ma gandeam ca daca o sa am o prietena frumoasa, o sa fie curtata de altii si asta insemna pentru mine sa ma straduiesc s-o seduc mereu si mereu, sa nu am liniste niciodata. Credeam de fapt ca nu merit o astfel de persoana frumoasa in viata mea. Ma simteam in siguranta doar cu partenere comune dupa mine din punct de vedere fizic, care nu atrag pe altii. Astfel intrasem in relatie cu Marga si eram unul pentru altul si confidenti si iubiti. Ma simteam afectiv mai aproape de ea decat de prietena mea, mai ales ca prietena mea incepuse sa simta poate ceva… si ma tot chestiona.

– Dar cu tipa din liceu nu ai avut nici o relatie? intreba Radu.

– Nu… A fost doar ceva platonic.

– Relatia cu Marga era de fapt o continuare a relatiei cu tipa din liceu? – spuse Anca.

– Da… Pentru ca relatia cu tipa din liceu nu fusese o relatie „terminata” mai ales pe plan psihic, am intrat in aceasta relatie iluzionandu-ma de fapt, pentru ca eu ma straduiam s-o rezolv pe cealalta.

– Da… Mi s-a intamplat si mie dupa divort spuse Anca, sa vad pe strada barbati care semanau cu Emil, fostul si sa tresar… Asta e o faza…

– Da… Ideea era ca nu am fost constient o vreme ca eu de fapt puneam pe „fata” colegei de servici „fata” si personalitatea celeilalte… Si normal ca nu semanau, mai ales la caracter. A trebuit sa imi dau seama mai intai de nevoia mea de a imi demonstra ca sunt ok ca si barbat si nu ma refer la planul sexual ci la capacitatea de a fi atractiv si sexi. Ma comparam cu alti barbati si ii consideram pe altii mult mai carismatici decat mine. Am inteles mai apoi ca nu am nici un beneficiu din comparare si m-am aplecat asupra calitatilor mele existente. Acum nu mi-e rusine sa le spun, atunci nu le vedeam desi, multe persoane ma gratulau. Nimeni nu putea sa-mi ofere siguranta in mine decat eu insumi. Problema nu era relatia cu prietena mea, ci dorinta de a demonstra ca sunt viabil pe piata relatiilor. In relatia cu prietena mea amandoi am avut de invatat. Ea era cea care isi exprima nemultumirile mult mai bine decat mine. Eu taceam si preferam sa renunt la nevoile mele, insa asta ducea pe zi ce trece la distantare, pana cand eu m-am implicat in cealalta relatie. Relatia asta m-a ajutat sa-mi dau seama de minciuna din mine. Nu am mai rezistat sa fiu ascuns si mi-am facut curaj sa-i dezvalui nevoile mele, prietenei. La inceput a fost surprinsa si socata deoarece nu era obisnuita cu mine asa. In timp, a inceput sa imi respecte nevoile, desi pe unele nu le intelegea… La exprimarea sentimentelor m-au ajutat niste cursuri de la servici despre comunicarea in firma. Altfel poate si acum eram confuz si nemultumit. Interesant e cum iti schimbi parerea despre frumusete exterioara dupa ce afli niste aspecte ascunse din tine. Probabil e si o chestiune sociala. Daca vezi la tv femei inalte 90-60-90 cum se spune… orgoliul masculin reactioneaza… si te trezesti ca barbat ca vrei sa posezi o astfel de femeie, ca un obiect, nu pentru ca esti atras de ea neaparat. Daca vezi prea mult asa ceva zici ca e normal sa ai si tu.

– Da… asa e… spuse Radu razand… Dar iti trebuie mult sa iti dai seama de asta… Tentatia e sa alegi o astfel de femeie pentru ca e dezirabila social si e la moda… Culmea e ca s-a demonstrat ca ceea ce conteaza pentru ochii unui barbat sunt formele feminine si proportia. Femeia poate sa fie si mignona, daca e armonios proportionata o „ochesti”.

– Si intram intr-o discutie bomba, spuse Brindusa, despre cum se percep femeile pe ele corporal…

Istorii la o cafea cu ciocolata
Cartea Istorii la o cafea cu ciocolata, de Cristiana Alexandra Levitchi, psiholog clinician, psihoterapeut, aparuta la Editura Ascendent (www.edituraascendent.ro), face parte din colectia Ascendent psihologic. Cartea prezinta cazuri terapeutice istorisite inedit, sub forma de povestiri. Fiecare personaj pe rand isi prezinta istoria de viata, intr-un grup de persoane care merg intr-o excursie. Persoana care prezinta eroii cartii este o arhitecta preocupata de domeniul psihologic. Eroii cartii invata unul de la celalalt sa se cunoasca pe sine si sa isi schimbe perceptiile distorsionate despre sine, altii sau viata.

Fragment din carte:

Oricine doreste sa se cunoasca pe sine prin intermediul altuia si are ragazul a sonda propriul interior, poate citi aceasta carte. Orice persoana care intelege de ce e necesar ca mai intai sa te cunosti si sa te schimbi pe tine si mai apoi sa incepi sa ceri altuia sa o faca. Acel altul pe care dorim sa-l schimbam poate fi un partener de cuplu, un membru al familiei, un coleg, societatea, propriul popor, tara, sau lumea in general. Poate citi aceasta carte, orice parinte care e preocupat de copil, inainte de a se sonda interior si de a se ingriji pe sine, uitand ca inainte de a fi parinte e Om. Inainte de a fi parinte, persoana are rol de sot si sotie fiind necesar sa se ingrijeasca de nevoile cuplului. Cei care stiu ca propriile frustrari se transmit familiei se ingrijesc mai intai pe sine. Inainte de a dori ca partenerul sau copilul tau sa se schimbe, e necesar sa verifici daca are sau nu ceva de schimbat in propria atitudine… Cei care citesc aceasta carte nu o fac intamplator. Ori sunt familiarizati cu astfel de teme, ori au intrat iremediabil pe calea cunoasterii de sine… si asta inseamna ca unele teme abordate le vor fi familiare si le vor considera deschizatoare in ale gandirii si simtirii proprii. Eu insami invat in fiecare clipa… cate ceva despre mine si altii. Munca aceasta nu are un sfarsit.
…

– Da, asa este – spuse si Radu. Eu am fost in tabara celor care au avut exemplu in familie un parinte neambitios si am devenit opusul lui, la extrema. Tata nu era ambitios profesional si social. Era ipohondru, dependent, spectator al vietii si mai mereu cu o stare depresiva agatata de el. El a ales sa traiasca langa parintii lui si sa fie cumva dependent de ei. Mama in schimb era opusul, ambitioasa, organizata, independenta. Ea preluase hotararea de a fi activa de la mama ei. Bunica mea materna si cand era bolnava nu se plangea, pe cand bunica din partea tatalui era foarte comoda si ipohondra. Tata preluase comportamentul ei. Eu am valorizat-o pe mama destul de mult in copilarie si tinerete si ca atare doream sa nu fiu ca tata. Pentru asta am muncit pana la 25 de ani ajunsesem director. Si cand te gandesti ca asta o facusem inconstient ca sa nu devin ca tata! Insa dupa investire incepusem sa am alte probleme, cu delegarea autoritatii si cu stima de sine. Cred ca probleme cu stima de sine am avut din totdeauna, mai ales ca preluasem pe de alta parte gandirea pesimista a tatei. Eu ajunsesem director doar ca sa-mi demonstrez ca nu sunt un ratat, asa cum il percepeam pe tata atunci. Gandeam ca nu fac nimic valoros si nimic bun. Desigur exageram in aceasta gandire negativa, dar pe atunci nu imi dadeam seama. Nu dormeam noptile, visam situatiile firmei, aproape in fiecare noapte, aveam cosmaruri, invinuindu-ma, blamandu-ma, la fel ca tata. Cum prindeam ocazia ma autosabotam. Reuseam sa fac rost de un contract si apoi faceam ce faceam si il pierdeam. Simteam ca nu il merit. Doar cand am ajuns la epuizare fizica si nervoasa am inteles ca e cazul s-o las mai moale pentru ca nu a inceput si nu s-a sfarsit firma cu mine si ca asta nu inseamna ca sunt un „ratat”. Fusesem mult timp dominat de tendinta de a face lucrurile „asa de Perfect” incat nici nu le incepeam de teama ca nu o sa-mi iasa. Mi-am dat seama ca scopul de a demontra ca nu sunt ca tata, ma face exact ca el, nemultumit de viata, nefericit si ca orice as fi facut sa depasesc acest gand, era inutil atata timp cat nu-mi schimbam de fapt gandul si atitudinea.

– Foarte interesant ce spui tu… spuse Crina. Deci tu crezi ca ai ajuns director doar din dorinta ta de a demonstra ca nu esti ca tatal tau?

– Da, si mi-am dat seama ca e o prostie sa fac asta, pentru ca ce trebuia sa schimb nu era statutul meu ci gandirea mea eronata, scopul meu. Dupa ce am realizat ca nu sunt manat decat de un singur gand de a-l desfiinta pe tata din mine, am acceptat partea de „pasivitate” a tatei, nu mi s-a mai parut nici la mine „de dispretuit” ci poate „de pretuit”. Eu nu am ajuns la aceasta stare de calm si acceptare decat dupa ce m-am confruntat cu o stare de deprimare si de nemultumire perpetua. Am invatat atunci ca e important cand spun stop si cand incep sa cred altceva despre mine. E adevarat m-a ajutat si sotia mea care m-am incurajat in gandirea pozitiva despre mine.

– Ai perfecta dreptate, Radu – adauga Vlad. Ma recunosc in tine partial, in sensul ca am luptat o lunga perioada sa demonstrez tatalui „absent” din viata mea ca eu „am ajuns cineva”. Crescut de mama si unchiul matern, am ajuns sa cred ca e necesar ca eu sa-i „salt” pe ei din punct de vedere social. Am avut o perioada in viata cand mi-era teama de evaluarea celor din jur, mai ales a sefilor. Ajunsesem la fel ca tine Radu, in post de conducere, aveam in subordine 45 de angajati carora trebuia sa le coordonez munca. Eram nevoit prin natura muncii sa tin discursuri si mi-era foarte teama de ele. Cam intotdeauna am fost rapid si m-am grabit. In clasa a IV-a m-am grabit sa termin o lucrare, am terminat-o si invatatoarea drept recompensa ne-a mai dat celor care am terminat cate o problema de rezolvat. Eu de data asta am gresit din neatentie. Simteam asa de mult nevoia de a fi recunoscut si ma grabeam prea mult pentru asta.

– Pai cine nu are aceasta nevoie? Fiecare o are – spuse Brindusa impaciuitor.

– Da, nu era nici o problema atata timp cat nu incepuse sa ma obsedeze ideea. Vroiam sa demonstrez ca pot fi primul asta dintr-o ambitie prosteasca, mi se pare acum, a mamei si bunicii care imi spuneau cand eram mic „Sa-i arati tu lui Georgescu ca poti!”, Georgescu fiind tatal meu. Mama mea s-a despartit de el cand eu aveam doi ani. Fratele ei, unchiul meu mi-a tinut loc de tata… Un tata cam dur. Datorita acestui trecut aveam mereu nevoia de a ma depasi, de a fi valorizat, apreciat, vroiam mereu feedback-ul pe care nu mi-l daduse nimeni in copilarie… mai ales de la sefii mei. Simteam nevoia sa imi ajut prietenii peste puterile mele, pentru ca astfel ma consider valoros si multumirile lor ma faceau sa ma simt pe pozitie si puternic. Ma percepeam tot timpul evaluat mai ales cand luam cuvantul si nu gandeam ca sunt „bun”. Mi-era teama de situatii noi. Evident ca e normal sa ne fie putin teama de situatii noi, dar eu nu intram in ele de teama ca nu o sa fie totul perfect. Acest neprevazut il vedeam ca pe un nor negru cu o manusa in el.

– Ce interesant! spuse Adriana.

– Da si mi-am transformat „norul” intr-un „brad”. Si m-am simtit mai deschis fata de experiente si mai putin incordat. Acum imi dau seama… ca vroiam sa fiu „bun” dar pentru ce si in raport cu ce…? Am inceput incet incet sa invat sa refuz solicitarile pe care nu le doream, sa nu ma mai simt responsabil pentru orice ruda careia nu-i mergea „bine” – spuse Vlad sorbind din capucino.

– Nu poti sa te simti responsabil pentru toata lumea. Chiar daca ai beneficii un timp te oboseste pe termen lung – spuse Claudiu, cu o voce ferma.

Istorii cu parfum de leandri

Cartea Istorii cu parfum de leandri, de Cristiana Alexandra
Levitchi, psiholog clinician, psihoterapeut, aparuta la
Editura Ascendent (www.edituraascendent.ro), face
parte din colectia Ascendent psihologic. Cartea prezinta
cazuri terapeutice istorisite inedit, sub forma de povestiri.
Fiecare personaj pe rand isi prezinta istoria de viata, intr-un grup de
persoane care merg intr-o excursie. Persoana care prezinta eroii cartii este o arhitecta preocupata de domeniul psihologic. Eroii cartii invata unul de la celalalt sa se cunoasca pe sine si sa isi schimbe perceptiile distorsionate despre sine, altii sau viata.

Fragment din carte:

– Da… asa si cu amintirile… spuse Livia. E logic ce spui despre ce accesam…

– Acum mi-am dat seama ca eu m-am comportat mult timp ca „printesa din padurea adormita” spuse Marina razand. Printre cartile mele eram „o adormita”. „Zana rea” putea fi oricine: tata, sotul…

– Si „printul” Mircea te-a salvat? intreba Radu.

– Nu… m-am trezit singura si l-am intalnit rase Marina. Mi-a mai placut Eliade… In romanele lui majoritatea relatiilor sunt cam in „aer” daca analizez acum… si cam incalcite… Acum daca ma intrebati nu as mai cati astfel de romane…

– Da… eu de exemplu am fost bantuita de „Capra cu trei iezi”… cred ca ma vedeam ca mama care le aducea puilor de mancare si se descurca singura cu ei… Cam asta am facut si eu mult timp cu toti cei din familia mea.

– Si ce ziceti de „Ratusca cea urata”? spuse Anca. M-am crezut mult timp asa o ratusca… urata si nedorita de nimeni…

– Si cand colo erai lebada! spuse Adriana.

– Da… insa mi-a luat ceva timp sa realizez…

– Pe mine m-a socat basmul „Tinerete fara batranete si viata fara de moarte” unde idea nemuririi si pierderii e foarte prezenta… spuse Vali. Imi aduc aminte de acea „vale a plangerii” prin care eroul nu trebuia sa treaca… Foarte trista poveste…

– Poate iti e greu sa simti tristetea si pierderile…? intrebai.

– … da… nu am plans cand mi-am pierdut bunicii, desi am tinut mult la ei…

– In cultura noastra oricum se spune ca barbatii nu plang si asta e o prostie! Spuse Adriana. Voi saracii „trebuie” sa fiti mereu „puternici” si „bravi” si sa nu plangeti „ca muierile”.

– Hm… cam asa ceva am inteles si eu… spuse Vali.

– Insa e normal si firesc sa plangeti si sa jeliti – spuse Livia. Daca nu faceti asta se acumuleaza tristetea, furia, ura si apoi persoana se trezeste ca face un atac de cord sau un atac cerebral. Stiti si voi ca barbatii mor de obicei mai repede ca femeile… De ce credeti?

– Ca nu plang, spusei.

– Ca nu plang si cedeaza inima sau capul… dintr-o data asa! spuse Livia.

– Voi femeile sunteti mai puternice pentru ca voi nasteti, spuse Vali razand.

– Da… sa stii ca ai dreptate cu statisticile acestea… spuse Adriana. E atat de adanc impamantenita interdictia aceasta de a plange la barbati… pana si in basme…

– Sa inteleg ca e cazul sa incep sa plang… gandi cu voce tare Vali.

– Sa simti ca poti s-o faci… spuse Brandusa. O partenera iubitoare nu te va judeca pentru asta, ba dimpotriva te va intelege si te va iubi mai mult.

Urma o clipa de tacere.

– Eu… de exemplu – rupse tacerea Valentina – citeam in adolescenta multe romane englezesti de dragoste… gen „Mandrie si prejudecata”, „La rascruce de vanturi”, „Ratiune si simtire”. Relatiile intre barbati si femei din aceste romane erau mai mult platonice… ceea ce mi s-a intamplat si mie… Mi-am dat seama ca prea mult „sirop” nu e indicat in viata reala.

– Da… asa e… daca imi aduc bine aminte relatiile sunt cam defazate – spuse Anca.

– Da… defazate si cam nefericite – spuse Valentina. Ca si in „Pe aripile vantului”…

– Ce mi-a placut romanul acela – spuse Bogdana.

– Da… insa ea il pierde pe Rett pana la urma… spuse Valentina.

– Pai nu se stie… romanul ramane in coada de peste… Dupa cum era ea de luptatoare se prea poate sa-l recucereasca…

Despre iluzii, mituri, amagiri Cristiana Alexandra Levitchi, Clara Toma, Editura Ascendent

Cine oare nu se iluzioneaza? Cred ca 99 la suta din populatie o face. Iluzia face parte din viata. Subiecte ca dragoste, bani si moarte au stirnit de-a lungul timpului foarte multe iluzii. Ele sint cumva subiecte tabu. Si in acest secol, partenerii indragostiti nu vorbesc despre bani in cuplu si nici despre moarte. In cultura noastra nu se apreciaza batrinetea….pentru ca deseori aduce boala si intotdeauna moarte. Speranta uneori este cel mai mare dusman al luciditatii.

De ce ne iluzionam? Pentru ca este comod, pentru ca este dificil sa facem fata realitatii, pentru ca nu constientizam iluzia, pentru ca este securizant, pentru ca este linistitor, in pofida supararilor iluziilor si pentru ca am preluat acelasi tip de iluzii din familie si din cercul social. Este mai greu sa avem iluzii, decat sa nu avem, pentru ca ele uneori sunt temelia vietii noastre. Iluziile ne dau un confort psihologic, un anumit fel de control.

Oamenii, in general, se iluzioneaza despre multe lucruri, subiecte, insa, daca unele iluzii, mituri se demonteaza relativ usor (cele care sunt mai lesne de demonstrat), altele nu se desfiinteaza decat foarte greu sau deloc. Temele principale in care sunt mentinute cele mai mari iluzii sunt temele fundamentale de interes pentru omenire: viata si moartea, iubirea-dragostea, banii, sexul. Daca mentinem de exemplu o iluzie cu privire la sistemul bancar, orice specialist competent in aceasta meserie ne poate arata repede adevarul. In schimb, daca avem iluzii cu privire la dragoste, de cele mai multe ori avem relatii nefericite si este nevoie de psihoterapie sustinuta sa scapam de asemenea iluzii. Filosofii, psihologii, psihiatrii, psihoterapeutii, sociologii, biologii, medicii, fizicienii, antropologii, chimistii au explicat fiecare prin cunostiintele lor aceste mari teme. Pot sa spun ca oricine, constient sau inconstient s-a intrebat cu privire la aceste teme.

Ce inseamna iluzie? A nu vedea realitatea asa cum este. O sa spuneti poate ca realitatea e vazuta de fiecare dintre noi diferit. Da, diferit in functie de convingerile pe care le-am preluat de la parinti, societate, filme.

Realitatea este ca lumea este plina de fictiune si ca ne si place cumva sa traim in fictiune. Pe de alta parte, aproape fiecare dintre noi (constient sau nu) suntem preocupati de adevarul ultim si de multe aspecte fundamentale ale vietii: Ce e viata? De unde venim si unde ne ducem? Ce e dupa moarte? Daca e ceva? Ce e iubirea?

Avem o nevoie fundamentala de a explica mersul lucrurilor de a le controla si ne folosim de diverse explicatii. Uneori aceste explicatii devin incomode si neeficiente, la fel ca iluziile. Atunci explicatiile merita schimbate.

Cartea este scrisa pentru persoanele care isi pun intrebari si nu se multumesc cu raspunsuri preconcepute. Acelora dintre voi care doresc sa isi pastreze iluziile, sa se protejeze prin negare, le recomand sa se conserve cu toate riscurile ce decurg de aici.

Se prea poate ca unii dintre cei care vor citi aceasta carte sa fie cuprinsi de sentimente foarte diferite si contradictorii. Este foarte greu sa ne punem la indoiala sistemul de credinte… si este greu sa scapam de iluziile noastre construite si intretinute poate de-a lungul unei vieti. Eu cred totusi ca o intrebare buna, este mai buna decat raspunsurile preluate de la altii. Cu alte cuvinte intrebarea copilului: “De ce asa si nu asa?” are in ea multa inteligenta si intelepciune. Fiti ca si copiii: intrebati-va despre orice.

Cuprins

O altfel de…prefata – (Dez)iluzioneaza-te ! – Clara Toma
In loc de introducere – Cristiana Alexandra Levitchi
Atasamentul si conceptia despre noi, lume si altii – Cristiana Alexandra Levitchi
De unde incep iluziile – Cristiana Alexandra Levitchi
Pozitiile de viata
Nevoia de siguranta la temelia vietii
Controlul, anxietatea existentiala si puterea
Controlul, pozitiile de viata si triunghiul dramatic
Mecanismele de aparare si iluziile – Cristiana Alexandra Levitchi
Iubirea, dragostea, sexul si lluziile – Cristiana Alexandra Levitchi
Cum invatam sa iubim?
Iluzii despre relatii
Mituri despre barbati si femei, familii in societatile patriarhale
Adevaruri despre fidelitate si relatii
Idei preconcepute despre femei, barbati si sexualitate
Mituri si adevaruri despre sex
Mituri si prejudecati despre copii si sex
Atasamente si disfunctii relationale
Fazele unei relatii de cuplu
Idealuri si idealizare in relatiile de cuplu -Clara Toma
Banii si iluziile – Cristiana Alexandra Levitchi
Mituri si adevaruri despre bani
Moartea si existenta libertate, sens – Cristiana Alexandra Levitchi
Pozitii de viata, tipul de atasament si atitudinea in fata mortii
Mania perfectiunii corporale, teama de boala, teama de moarte si negarea mortii Ce ascunde mania perfectiunii corporale si teama de boala
Diverse moduri de sfidare-negare a mortii (unele benefice, altele negative)
Religiile, credintele religioase si moartea
Copiii si moartea
Cum e sa traiesti constient, fara amagiri si iluzii – Cristiana Alexandra Levitchi
Despre unele iluzii, mituri, amagiri, cu alte cuvinte… – Clara Toma
In (loc de) incheiere – Clara Toma
Despre autoare
Bibliografie selectiva
Biblioterapie: Carti ce merita citite

Fragment din carte

Adevaruri despre fidelitate si relatii

Interviu despre carte:
http://www.cafegradiva.ro/2011/12/ce-facem-cu-iluziile.html
http://www.cotidianul.ro/despre-iluzii-mituri-amagiri-premiul-stiintific-pe-2011-din-partea-arat-163896

Vorbe fara glas. Cum facem fata pierderilor, separarilor si
violentelor din viata noastra de Cristiana Alexandra
Levitchi si Clara Toma. www.edituraascendent.ro

din Cuprins (selectie):

Inceputurile
Legaturile
Deciziile din copilarie si pierderile
Pierderile si transmiterile transgenerationale prin arborele genealogic
Copilul sacrificat si pierderile
Traume si violente
Traversarea procesului de doliu
Apararile eului si pierderile
Fazele doliului
Adevaruri in cazul pierderilor
Invatarea abilitatii emotionale
Sentimentele nu au morala
Furia, energia vietii
Ura, umbra iubirii
Cum ne vindecam
…
Iertarea, intre aparare si eliberare

Fragmente carte

Viata se naste din moarte si ambele sunt doua fete ale aceleiasi monede.
Aproape nu exista persoana care sa nu fi trecut printr-o trauma, o pierdere, o separare, fie decesul unei fiinte dragi, fie pierderea unui ideal, pierderea face parte din viata si nu putem s-o ignoram. Deseori, lipsa constientizarii acestor pierderi duce la probleme psihoemotionale si psihosomatice care nu sunt recunoscute ca avand cauza in incapacitatea de a trai acele pierderi. Cartea de fata nu isi doreste sa fie placuta, insa isi doreste sa fie edificatoare si clarificatoare in acest labirint de traume, dureri, pierderi, separari. O sa descoperiti ce este trauma, ce este o separare, ce este doliul si cum trecem prin el. Pornind chiar de la nastere noi trecem printr-o trauma. Dupa nastere, incepe un sir lung de etape, schimbari in viata care toate presupun o separare, o pierdere si un castig. Cum sa constientizam daca am trecut cu bine printr-o etapa pentru a putea sa traim cu adevarat o sa descoperiti pe parcursul cartii. A nu parcurge toate etapele unui doliu inseamna a nu te putea desprinde si a nu te implica in viata autentic.
Puteti descoperi in aceasta carte legatura intre pierderi si nastere, intre pierderi si deciziile din copilarie (modul nostru de gindire despre noi, altii si viata), intre perderi si violentele indurate de-a lungul vietii, intre pierderi si arborele genealogic, intre pierderi si dependentele de orice fel. O sa intelegeti ce ne impiedica sa traim doliile si sa mergem mai departe in viata. Prin introspectie o sa descoperiti cum sa va cunoasteti mai bine sentimentele si cum sa le acceptati pe fiecare, oricit de dureroase si neacceptate social ar fi ele. O sa recunoasteti ideile preconcepute in cazul pierderilor si ideile adevarate despre pierderi. In cele din urma aveti in carte un ghid practic de a trece prin dolii, pierderi si separari.
…
Pot fi persoane care spun: eu nu am avut traume groaznice in familie, am avut o copilarie relativ „normala” si am acum o familie „normala”. Chiar daca au avut „norocul” de a fi crescut intr-o familie relativ functionala asta nu inseamna ca nu au simtit niciodata emotii negative fata de cei care i-au crescut. Nu este nevoie musai sa ai un trecut foarte dureros ca sa faci exercitiile de constientizare, acceptare si intelegere a sentimentelor tale. Chiar si o persoana echilibrata psihologic trece de cateva ori in viata prin pierderi. Pentru acele pierderi are nevoie sa treaca prin doliu. Si pentru o pierdere a unei jucarii sau bijuterii este nevoie de a face travaliul de doliu.
Pentru a trece bine prin doliu avem nevoie sa ne rezolvam unele evenimente din trecut in care noi supravietuitorii si persoana decedata, pierduta din viata noastra am luat parte. Ma voi referi mai ales la relatiile tensionate intre noi si persoana pierduta. Cu cat evenimentele traite cu acea persoana sunt mai traumatizante pentru noi, cu atat procesul doliului poate dura mai mult.
…
Ceea ce s-a intamplat cu un stramos ne afecteaza pe noi si generatiile ce vin. Preluam de la stramosi fizicul, profesia, modul de relationare cu altii, talentele si capacitatile, calitatile, defectele, slabiciunile, traumele, durerile, capacitatea de a fi fericiti sau nefericiti. Asa cum se transmit genele se transmit si tiparele de gandire, ideile, sentimentele, stilurile comportamentale, traumele dintr-o generatie in alta. Asa cum exista un inconstient propriu, exista si un inconstient de familie care se preia, mai ales daca membrii familiei respective nu isi recunosc, constientizeaza problemele, trairile si gandurile, nu isi traiesc doliile, le neaga, le tin secrete.
Fiecare urmas nu numai ca preia inconstient caracteristicile familiei sale, ci se simte „dator” sa le duca mai departe, din fidelitate de familie si din speranta naiva ca ar putea sa rascumpere cumva viata stramosilor lui. Descendentul este loial prin alegerea meseriei, alegerea tipului de partener conjugal, alegerea tipului de relatie de cuplu, alegerea bolilor chiar. Si alegerile aparent opuse inseamna tot fidelitate. Sa spunem ca o femeie a avut un tata alcoolic si isi alege un sot care nu pune alcool in gura. Alegerea ei este rodul unei temeri puternice de tatal ei si de trecut, nu este o alegere constienta si realista. Atata timp cat alegerile noastre sunt conditionate de trecut ele nu sunt libere si autonome.
Orice familie are reguli nescrise, transmise prin atmosfera de familie, prin gestica, mimica, comportamente. Sunt familii in care se spune „Niciodata sa nu iti arati suferinta, noi trebuie sa fim puternici”, „Niciodata nu se vorbeste despre sex si bani in aceasta familie”, „Nu se vorbeste cu nimeni problemele familiei. „, „Nu vorbim nici intre noi problemele familiei de orice natura: materiale, somatice, emotionale, mentale”, „Nu ne lasam sa simtim si nici sa exprimam emotiile”, „In familia noastra femeile trebuie sa se ocupe de cresterea copiilor”, „In familia noastra nu se plange”, „In familia noastra toti suntem medici din tata in fiu si alta profesie nu exista”, „In familia noastra nu se vorbeste despre tragedii, drame, sex si bani”, „In familia noastra fetele sunt frumoase si barbatii destepti”. Sunt unele reguli subintelese, niciodata incalcate (de exemplu generatii de femei s-au subordonat barbatilor, au mers si merg inca in spatele barbatului).
De foarte multe ori pe langa atribuirile pe care le fac parintii („copilul asta e neastamparat”) exista si mesaje contradictorii, incongruente. Parintii doresc ca in societate copilul sa se comporte exemplar si il pun intr-un „pat a lui Procust”, fara ca ei insisi sa treaca prin acel pat a lui Procust. Si cel mai des se observa ca un copil exprima exact defectul pe care parintele nu si-l recunoaste siesi, parintele rejectand exact defectul pe care el il are si nu-l constientizeaza.
Din cauza mecanismului introiectiei, copiii asimileaza si aspira tot ce se intampla in inconstientul parintilor lor, astfel devin cosul de gunoaie toxice ale intregii familii. Cu cat parintele este mai neautonom, mai simbiotic, mai inconstient cu privire la gandurile, sentimentele lui cu atat copilul va fi mai expus preluarii acestora.
De foarte multe ori si adultii fac greu diferenta intre gandurile si sentimentele lor si preluarile de la parinti si este nevoie de o munca profunda de recunoastere si constientizare a ceea ce e al lor si ceea ce e preluat. Alteori alti membrii decat copiii preiau si exprima sentimentele neconstientizate ale altui membru (frecvent femeia exprima deprimarea sotului care se manifesta agresiv si abuziv).
…
In orice relatie-legatura exista patru faze: atasarea, crearea legaturii, separarea si jelirea. Daca primele doua sunt placute, ultimele doua nu sunt deloc placute, insa sunt foarte necesare pentru urmatoarea legatura. Daca procesul de jelire nu este realizat, persoana nu va putea sa investeasca intr-o alta legatura si nu se va lega autentic, ci doar ca substitut pentru legatura pierduta. Asa se face ca multe persoane dupa ce ies dintr-o relatie prin despartire de partener, divort plonjeaza imediat, la scurt timp intr-o alta relatie. Ele nu isi traiesc doliul dupa relatia anterioara.
Omul occidental este obisnuit in genere a vorbi despre pierdere, numai in conditiile in care are un deces in familie, cand se desparte de vreun partener-partenera, cand iese la pensie, neluand in seama alte pierderi: pierderea unui inel, pierderea unui zambet, pierderea timpului, pierderea statutului social, pierderea increderii in sine, pierderea sanatatii, pierderea stimei de sine sau imaginii despre propriul corp, pierderea unui gand frumos, pierderea tineretii.
Orice schimbare (fie ea fireasca sau nu: gradinita, scoala, facultate, parasirea cuibului, casatorie, mutarea in alta casa, primul copil, imbatranirea, pensionarea, somaj, deces) implica o separare si o pierdere.
…
Fiecare persoana trece prin doliu in felul sau. Daca doliul vine dupa o suferinta grea, pierderea e de fapt ca un fel de eliberare si libertate. E normal si firesc sa fie asa si nu altfel. Fazele doliului sunt un reper, nu sunt intotdeauna traite cronologic. Este important sa trecem prin doliu, desi e un proces dureros este foarte necesar si sanatos.
Societatea occidentala a pierdut contactul cu ritualurile stravechi de jelire. Astfel oamenii care trec printr-o pierdere au diverse convingeri disfunctionale, deloc constructive, referitoare la trairea doliului. Doliile patologice, depresiile care apar dupa doi ani de la decesul cuiva, adictiile (fumat, alcool, drog, sex, mancare, munca) nu arata decat ca doliul nu a fost trait real, ci doar simulat.
Unii oameni au impresia gresita ca „Trebuie sa fie puternici si sa nu arate vulnerabilitatea” in cazul doliului. Cred ca ati auzit destul de des, pe cineva care „incuraja” pe altcineva aflat in proces de doliu prin cuvintele: „draga trebuie sa fii tare!”. Aceste cuvinte exprima o conceptie paguboasa care era aplicata mai ales barbatilor, insa mai nou a inceput sa fie spusa si femeilor. Vedem la inmormantari persoane care fac orice altceva decat sa planga (isi fac de lucru cu punerea mesei si alte rituri concrete, sau se imbata, se poarta ca niste roboti). La tara, aducerea bocitoarelor este o forma de a facilita familia sa isi planga decedatul. Acest obicei catartic nu se realizeaza la oras. Din pacate mai ales la oras este valorizata neexprimarea emotiilor si „puterea” aparenta a unei persoane, nu autenticitatea personala. A fi puternic in acest context inseamna patologie. Daca iti vine sa plangi, plangi! Exprimarea sentimentelor creeaza premisa pentru depasirea doliului.
Foarte des, cei din jurul persoanei care a suferit o pierdere, nu suporta ei insisi durerea intensa si atunci incep sa respinga acea persoana.
Unele persoane care au suferit o pierdere cred ca nu vor fi ascultate de cei din jur si se inchid in ele. Ar fi de dorit prientenii, rudele, sa nu creada ca supravietuitorul nu sufera sau nu doreste companie, chiar daca declara acest lucru.
…

Acolo unde poti fugi de tine si de viata ta – O incursiune in lumea dependentelor si a comportamentelor adictive, Cristiana Alexandra Levitchi, Clara Toma, editura Ascendent , www.edituraascendent.ro

Fragment:

Multe persoane cind vorbesc despre adictie se gindesc mai ales la alcool,

drog, fumat, uitind ca in lumea actuala multe lucruri pot deveni si devin adictii.

Cartea de fata nu isi propune sa inlocuiasca schemele de tratament pentru adictii, ci sa va dea un reper si un punct de pornire in a intelege problematica acestora. Pe parcursul cartii o sa gasiti explicatiile diverselor scoli psihoterapeutice si terapii complementare privind cauzele adictiilor. Parafrazand sloganul de la televizor despre exces, as spune ca aproape totul facut cu moderatie nu dauneaza grav sanatatii fizice si psihologice.

Traiasca Verbele: A face, A avea si A fi Perfecti.

In nomenclatoarele bolilor mentale nu exista boala numita Perfectionism, insa aceasta trasatura este prezenta in foarte multe maladii descrise acolo. Eu as numi Perfectionismul maladia vremurilor in care traim.

Traim in timpurile tiraniei lui “Cel/cea mai”! Cea mai buna actrita, cel mai frumos barbat, cel mai fantastic cuplu, cea mai buna dieta, cel mai bun remediu. Toate promit Perfectiunea, Absolutul, Frumosul, Bunul, Adevaratul.

Mania perfectiunii se intrezareste peste tot in occident. Ea se asociaza des cu doua mecanisme de aparare, incurajate social activismul si socializarea. Este “la moda” sa fim ocupati („daca esti ocupat, esti important!”) cu munca sau cu alte activitati considerate benefice: sport, spiritualitate. Nu de putine ori am observat persoane care condamna carierismul si ridica in slavi practicile non-active (yoga). Paradoxal, multe din aceste persoane au ajuns sa practice la fel de zelos aceste indeletniciri (ca si cum ar avea o norma pe zi), la fel de in exces ca workaholic.

De fapt nu se schimba decat activitatea, nu si compulsia. Nu conteaza ce activitate fac, important este ca o fac compulsiv (sa uite de ganduri si sentimente amenintatoare pentru ei). Poate tocmai de aceea avem atatia copii si adulti cu deficit de atentie si extrem de activi (hiperkinetici).

Si a socializa este “la moda”. Facebook-ul si alte retele de socializare o demonstreaza din plin. Socializarea nu ne imbie la constientizarea sentimentelor, emotiilor dureroase, ne invita deseori la discutii superficiale, fara substanta, fara intimitate autentica. Ajungem sa fim “prieteni” cu toata lumea si cu nimeni de fapt.

De la Perfectionismul materialist la Perfectionismul spiritualist nu este decat un pas. Cel care doreste cu obstinatie un job bun, succes in cariera, o casa, o masina, vacante, o familie frumoasa, un corp tanar si cel care doreste sa se dezbare de toate aceste dorinte carnale, spre a imbratisa cu patos si fanatism uneori diverse conceptii mai mult sau mai putin religioase, spirituale, au aceeasi trasatura: Perfectionismul. Va mai amintiti de competitia si comparatia care incepea deja de la gradinita, continua in scoala si liceu? Poate era mai putin vizibila la facultate. Va amintiti cum erati comparati cu alti elevi, frati, surori, si etalonul era “10 pe linie?“ Cu ce risc? Cu riscul alienarii de sine.

Perfectionismul acesta invatat inca din scoala (coronita de pe cap) s-a transferat in alte domenii ale vietii. Perfectionismul exista indiferent de domeniul vietii. Nu este nici o diferenta importanta intre perfectionismul scolar, profesional, materialist sau spiritualist. Exista acum un curent contra excesului de materialism. Nici materialismul fanatic nu este de dorit, insa nici spiritualismul fanatic nu este de dorit.

Din cuprins :

• Boala numita perfectiune si dependenta de ea
• Cauzele dependentei
• De ce depinde dependenta?
• Dependenta sanatoasa si dependenta nesanatoasa
• Esti o persoana dependenta de ceva sau de cineva ?
• Recunoasterea dependentei de catre cel in cauza
• Tipuri de dependente
• Cauzele subtile ale dependentei
• Cand Adultul sta pe margine privind cum isi fac de cap Parintele si Copilul
• Adictii, porunci parentale, chakre dezechilibrate, nevoi neindeplinite
• Dependenta de substanta
• Ce se produce in organismul persoanelor dependente de substante
• Alte informatii utile privind alcoolismul si dependenta de droguri
• Ce este alcoolismul?
• Cate ceva despre droguri
• O alta perspectiva asupra dependentei
• Dependenta de medicamente alopate (inclusiv suplimente nutritive) sau terapii complementare si medicina neconventionala
• Dependenta de televizor  (de anumite emisiuni TV)
• Dependenta de activitati pe calculator, de jocuri pe calculator si/sau jocuri pe retelele de socializare
• Dependenta de socializare (fie ea si pe retelele de socializare), de activism, loisir
• Dependenta de sex si de pornografie
• Dependenta de adrenalina din sporturile extreme sau alte actiuni potential periculoase
• Dependenta de munca (workoholismul)
• Dependenta de munca, o dependenta cu care ne mandrim
• Sindromul supraangajarii
• Caracteristicile workaholicilor
• Tulburarile psihice cauzate de dependenta de munca
• Recuperarea
• Testul de risc fata de dependenta de munca
• Dependenta de bani si lucruri materiale
• Dependenta de jocuri de noroc (ludomania)
• Dependenta de ceilalti (dependentele emotionale)
• Dependenta afectiva din perspectiva  Scolii ”Asculta-ti corpul !”
• Care sunt consecintele dependentei ?
• Ce putem face pentru a ne diminua dependenta ?
• Etapele dezvoltarii autonomiei
• Dependenta de diete si tulburarile de alimentatie (mancatul compulsiv, anorexia, bulimia, ortorexia)
• Dependenta de operatii estetice si vigorexia
• Dependenta de cumparaturi  (shopaholism-ul – oniomania)
• Dependenta de o anumita “cale” spirituala si ritualurile aferente
• Dependenta de workshopuri, traininguri de dezvoltare personala si de literatura aferenta
• Dependenta de zei, idoli
• Dependenta de carti si filme
• Dependenta ca masca a ranii de Abandon
• Triunghiul dramatic, jocurile, nevoia de recunoastere
• Influenta trecutului transgenerational si adictiile
• Cererile unui copil catre viitorii candidati parinti inainte de a fi conceput
• Drumul spre noi insine nu are scurtaturi
• Dupa ce evenimente de viata ati putea avea nevoie de ajutor specializat
• Cum sa iti satisfaci nevoile fara a folosi un drog
• A ne gasi locul
• Cum ne definim
• Partile negre din noi insine
• A ne da voie sa…
• Calitati si puteri
• “ A fost odata ca niciodata…” – cheita fermecata de la poarta schimbarii, in demersul terapeutic aplicabil dependentei
• Metafora terapeutica si forta limbajului simbolic
• Limbajul metaforic – limbaj multisenzorial
• Poveste despre Sens si Timp
• Rasplata Regelui
• Concurs pentru vioara si pian
• Efectul terapeutic al scrisului in preventia si tratarea dependentei
• Un menage á trois
• Ecologia relationala – o gestionare sanatoasa a situatiilor provocate de comportamentele dependente
• Tratament in … 12 Pasi
• Sinergia simturilor si a terapiilor complementare- modalitati de echilibrare si vindecare
• Cateva cuvinte despre codependenta
• Puterea de a alege
• Poveste despre o Calatorie

Agresivitatea e un dat. Toti o avem. Si femeile si barbatii. Tipul de manifestare e insa diferit. Agresivitatea este deseori incriminata de multa lume, insa nu se face diferenta clara intre agresivitate si violenta. Agresivitatea ne-a fost data pentru supravietuire, violenta nu. Violentezi pe altul pentru ca esti sadic nu pentru ca vrei sa supravietuiesti. De ce ai ajuns sadic….e o poveste mai lunga si isi are sorgintea deseori in bataile luate de tine in copilarie….(vezi doar un ex extrem : Hitler).

Ca sa nu fim calcati in picioare avem nevoie de un anumit tip de agresivitate – combativitate. Altfel trecem la polul opus – si sintem draguti cu toata lumea – facem pe plac, facem totul pentru altii, ne inghitim furiile si ura si sfirsim sa ajungem deprimati.
Sint doua comportamente opuse care fac rau : violenta (fizica, emotionala, verbala) si comportamentul de la polul opus cind nu ranesti pe nimeni – ci te ranesti pe tine si cind nu stii sa spui “Nu-Stop”.
Mai exista si agresivitatea pasiva, tacerea ostila – ca agresiune  (care deseori se practica intre partenerii de cuplu – de citit cartea : Agresivitatea pasiva http://www.edituratrei.ro/product.php/Tim_Murphy_Loriann_Hoff_Oberlin_Agresivitatea_pasiv%C4%83_Cum_s%C4%83_o_recuno%C5%9Fti_%C5%9Fi_controlezi_la_tine_%C5%9Fi_la_ceilal%C5%A3i/2035/

Pe scurt exista violenta fizica (aici nu cred ca avem dubii in definire), violenta verbala bruta (apelative “esti prost/proasta, esti timpit/a – venite desigur din Parintele critic al persoanei care le adreseaza), violenta psihologica (aici dupa mine intra umorul negativ: ironia, sarcasmul, franchetea). Ironia si sarcasmul se intlnesc deseori in scrierile scriitorilor, la pamfletari, la ziaristi.  Arma celui care scrie e condeiul si acesta poate fi uneori foarte piperat. Problema este cind se foloseste acest tip de umor in afara scrisului, in relatiile interumane. In violenta psihologica intra mai multe tipuri de comportament insa nu o sa le abordez decit pe cele din paranteze.

Deseori se intelege prin violenta verbala – un comportament prin care o persoana jigneste, raneste pe alta. Uneori este inteles gresit acest tip de comportament jignitor persoana spunind despre sine ca este doar sincera cu cealalta. Ce inseamna a fi sincer atunci ? A spune totul “verde in fata” – spun unii (aceia care pun semnul egal intre a fi diplomat si a fi nesincer ….atunci va dati seama cum sint categorisite persoanele care sint delicate si stiu sa comunice eficient). Nu ma refer la mitomani, nici la persoanele care nu spun niciodata ce gindesc…Si acolo, e superficial sa gindim ca daca persoana nu spune ce gindeste e falsa. Eu m-as intreba cum de a ajuns sa nu spuna ce gindeste ? Noi romanii avem o istorie lunga de a nu spune ce gindim, ce simtim (de a ne arata violenta verbala), de a nu ne arata suferintele….de a ride de ele….de a face bascalie….Asta ne-a si salvat insa asta e si o piedica in comunicarea autentica. Insa, comunicarea autentica nu inseamna dupa mine : jignire, insulta.
Aceia care cred ca sinceritatea face bine mereu si oriunde se inseala si se ascund subtil sub aceasta sinceritate falsa.  Paradoxal nu ? Cum sa fie sinceritatea “falsa”? Se numeste “Franchete” – si este un mecanism de aparare destul de greu de detectat desi multi dintre noi il simtim.  Nu are legatura cu o confruntare autentica.  Citat din cartea “Cum se autoprotejeaza mintea” Jerome Blackman   ed TREI:  Franchetea (Feder, 1974) “ Aparent, o persoana are o atitudine deschisa si este bine intentionata. Insa aceasta tendinta de a spune “adevarul” are un rol de protectie, atat pentru persoana in cauza cat si pentru ceilalti, de aflarea “intregului adevar” privind ostilitatea agresiva care o caracterizeaza.Individul de o sinceritate ofensatoare ii poate sanctiona adesea pe ceilalti pentru greselile lor. Poate ca acestia au facut ceva inadecvat, insa franchetea reprezinta o reactie exagerata, ce il apara pe individ de alte afecte. Exista cu siguranta situatii in care este normal ca indivizii sa devina iritati atunci cand isi dau seama ca celalalt incearca sa ii manipuleze. Cu toate acestea, sinceritatea in forma sa dezarmanta sau ofensatoare poate fi o aparare dezadaptativa atunci cand este folosita in mod automat si repetat. Cei care folosesc exagerat acest mecanism, isi pierd adesea locul de munca, isi indeparteaza prietenii, si prin urmare sufera.  ” Franchetea de acest gen e sfidatoare si rebela.

Daca o femeie ii spune unei alteia – prietena – “vai draga ce te-ai ingrasat Ai face bine sa slabesti pt sanatatea ta “ cum vi se pare remarca ei ? Posibil franca, adica dureros de sincera, grobiana,  jignitoare. Persoana se scuza “Da vai draga ce am facut ? Am fost doar sincera …Ce, nu suporta adevarul ? ” Fireste ea poate sa fie asa pentru ca ea insasi are standarde extreme privind greutatea corporala (Adica ea are o problema – nu prietena careia ii adreseaza acele cuvinte, insa deseori nu e constienta de problema ei si o transfera altora).  Nu discut de criteriile : “ ce inseamna slab-gras dupa unii si altii” (care sint de-a dreptul patologice la unele persoane). Acum depinde si pe ce ton i-a spus aceste cuvinte. E adevarat ca in momente de maxima intimitate intre doua persoane – franchetea e admisa si atunci depinde de context. Ce ar fi daca o sotie/iubita intr-un moment de “maxima sinceritate” i-ar spune sotului/iubitului citi parteneri a avut inainte de el si ce a facut cu ei in pat si alte “delicii” de acest gen…. (sa presupunem ca partenerul este matur emotional, este stapin pe ceea ce este el ….si totusi ….) Ce ar trezi in partener ? Oare recunostiinta ? Cum ar ajuta relatia o asemena dezvaluire sincera? (si ma refer la cuplurile din Romania, nu la cele din Olanda).Cind vrei sa ranesti pe cineva esti extrem de “sincer” – ceva de genul “Vrei sa iti spun parerea mea sincera despre tine ? ” si de aici putem intra in multiple jocuri psihologice.

Daca ne gindim din psrspectiva starilor Eului si triunghiului dramatic : persoana care violenteaza preponderent este Persecutor si deseori se afla in st de Parinte normativ negativ – critic si st de Copil rebel (Numai “un copil rebel ” poate fi atit de franc incit sa raneasca pe celalalt sau sa faca in asa fel incit sa fie mereu contra – sa sfideze regulile sociale si autoritatea fireste : exemple cumva comice: se scobeasca in nas de fata cu altii si altele de ac gen).  Persoanele care nu spun niciodata Nu, nu riposteaza cind este cazul folosesc cu preponderenta st de copil adaptat-obedient care are si un Supra eu extrem de puternic si teama de autoritate. Intra des in Victima.

Concluzie : st de copil adaptat pozitiv este buna in multe cazuri cind ne comportam in societate. Nu intotdeauna este bine sa ne dam toate “mastile” jos….Oricum de unele nici macar nu sintem total constienti/constiente…Unele “masti” fac parte din rolurile noastre din viata de zi cu zi.

Mai este un tip de violenta de aceasta data si mai subtila : de obicei o practica intelectualii. Intelectualii nu arunca cu piatra si nici nu dau cu parul in cap – la propriu, ci doar la figurat : prin ironie, persiflare, sarcasm…Arma lor e cuvintul vorbit sau scris. Si umorul intra in aceeasi categorie daca este folosit in exces. “A ride de”….nu e tot una cu “a ride cu”.  Umorul – (definitie adaptata din Blackman, Jerome S., 101 Apărări, Cum se autoprotejează mintea, Editura Trei, Bucureşti, 2009 si Ionescu Şerban, Jacquet Marie-Madeleine şi Lhote Claude – Mecanisme de Apărare, Editura Polirom, 2002) Persoana râde în faţa unei situaţii neplăcute, relevând aspectele ei plăcute. Astfel se protejează de aspectele, efectele dramatice, dureroase pe care situaţia le generează. Ea evită suferinţa, aparent considerându-se invincibilă, puternică. Persoană foloseşte autoironia pentru a-şi nega tristeţile, furiile, neadecvările, nedorind să îşi recunoască, să conştientizeze propriile trăiri şi gânduri. În absenţa unei introspecţii profunde, umorul nu este deloc un mecanism matur de apărare, ba dimpotrivă. Ironia şi autoironia nu sunt decât feţele negative ale umorului folosite tot pentru a evita sentimente dureroase sau penibile.   (Pag. 99, 302-306)   Daca ironia vine de la straini, deseori putin ne pasa (pentru ca stim  cine sintem, ce valoare avem), insa daca vine de la persoane apropiate atunci doare si sapa la radacina stimei de sine (mai ales la copii! ). 

Aceste categorii de violente dor mult mai mult decit o palma. Nu de putine ori mi-a fost dat sa aud de la amici si clienti vorbind despre comportamentul parintilor “Mai bine imi dadea o palma – mama sau tata – decit sa ma ironizeze “. Ironia naste rusine. Si rusinea e cancerul stimei de sine. Nu sint deloc pro agresivitate fizica asupra copiilor, insa sint de acord cu F Dolto – ca uneori o palma fizica nu e asa de dura decit o ironie acida.

Pina la urma si o injuratura autentica “face to face” e mai autentica in anumite contexte decit o ironie subtila care raneste mai adinc.

Studiile arata ca sintem inclinati sa fim total sinceri si sa ne povestim intreaga viata chiar unei pers pe care nu o s-o mai vedem…niciodata ( pt ca nu ne pasa…daca nu o mai vedem niciodata) ( eventual in tren –  sint unele persoane care isi povestesc viata cu amanunte picante unor necunoscuti. De multe ori acele amanunte nu sint cunoscute si de familie si rudele apropiate )

Articolul de mai jos (http://scientia.ro/stiri-stiinta/91-psihologie-creier/2914-cum-distingem-sarcasmul-de-sinceritate.html ) arata acelasi lucru : e mai usor sa ne dam friu liber pulsiunilor agresive pe internet – pe bloguri (si nu numai ) decit face to face. Cutumele sociale in general nu ne permit (decit foarte rar)  sa fim grobieni cu o persoana pe care o privim in ochi.  Este si firesc sa fie asa – de aceea exista reguli sociale. Altfel – am sfirsti a ne omori intre noi daca consideram ca cineva ne enerveaza. Asta nu inseamna ca nu exista agresivitate : exista injuraturi, exista ironie, sarcasm, franchete….Pe internet – mai ales cind persoanele nu isi dau numele adevarat si scriu sub anonimat sint pline de “franchete” (a se citi : grobianism, violenta verbala). 

O sinceritate autentica are a face dupa mine cu o autoanaliza autentica. A spune ce gindim si ce simtim vis a vis de ceva este excelent, insa depinde cum o facem. Deseori a spune parerea noastra despre diverse lucruri nu inseamna a gindi din Adult, ci inseamna a critica din Parinte Normativ. (fireste fiecare dintre noi o facem mai mult sau mai putin – pentru ca fiecare dintre noi avem pete oarbe si prejudecati …Nu putem sa cunoastem din tot si din toate.  Important este sa ne dam seama de prejudecatile/proiectiile noastre si sa le punem la indoiala).Este o intreaga arta sa discernem cind putem fi sinceri si cind nu.

 Mecanismele de aparare le folosim aproape cu totii pentru a nu simti unele emotii si sentimente
si a nu gindi la unele lucruri pe care le consideram neplacute Unele se pare ca sint mai adaptative decit altele : insa depinde cum sint folosite : afirmarea de sine prin exprimarea sentimentelor, sublimarea, altruismul nepatologic, introspectia, umorul, afilierea, anticiparea evenimentelor neplacute
Altele sint proslavite de altii – ca si cum ar fi de dorit : altruismul patologic, franchetea, identificarea cu victima, ascetismul, rationalizarea, intelectualizarea.

Recomandare carti : 

http://www.polirom.ro/catalog/carte/mecanismele-de-aparare-teorie-si-aspecte-clinic-2466/

 http://www.edituratrei.ro/product.php/101_aparari_Cum_se_autoprotejeaza_mintea/2185/

http://edituratrei.wordpress.com/2010/08/18/te-urasc-dar-te-iubesc-101-mecanisme-de-aparare/)

http://www.adevarul.ro/societate/viata/Cu_trecutul_la_psiholog_0_414559156.html

Cu trecutul la psiholog

• Mihaela Dincă

Marţi 25 ian 2011

Comportamentul părinţilor lasă urme adânci asupra profilului psihologic al tinerilor

Alături de bagajul genetic, luăm de la părinţii şi bunicii noştri o serie de trăsături psihologice legate de comportament, iar de multe ori repetăm greşelile din tinereţe ale acestora. Alegerea partenerilor şi rolul pe care vrem să-l jucăm în societate ţin de trecutul familiei. Nu sunt mituri, sunt lucruri demonstrate de specialiştii în psihogenealogie.

Ioana N. are 28 de ani şi a apelat la ajutorul unui psiholog pentru că are „un blocaj”. Aşa îl numeşte ea: „blocaj de personalitate”. În traducere, cea mai mare problemă a ei este că nu reuşeşte să-şi găsească un partener de viaţă.

„Până acum doi ani, a fost tot timpul cineva în viaţa mea, dar nicio­dată persoana potrivită. De doi ani însă nu reuşesc să-mi fac ordine în gânduri. Nu am mai avut o relaţie de 24 de luni”, explică Ioana. Psihologul care ar trebui s-o ajute să iasă din acest blocaj nu a identificat o problemă majoră în urma unor prime discuţii. „Analiza unui caz durează însă ceva mai mult”, spune specialistul.

În urmă cu câteva zile, s-a decis să-i facă Ioanei o genogramă – o analiză a arborelui genealogic în funcţie de profilul psihologic al membrilor familiei. „Şi atunci am descoperit una dintre cauze. Mama Ioanei s-a căsătorit la 32 de ani. Între 26 şi 31 de ani a avut un blocaj similar cu al ei”, afirmă psihologul.

De cele mai multe ori, temerile pe care le au tinerii sunt reflecţii ale anxietăţilor părinţilor sau ale bunicilor, spun specialiştii. „Aşchia nu sare departe de trunchi nici când vine vorba de trăsături psihologice”, spune şi Cristiana Leviţchi, psihoterapeut la Sensart. Aceasta susţine că trecutul familiei ne influenţează de cele mai multe ori deciziile.

Programare psihologică

„Dacă mama a avut o relaţie foarte bună cu soţul, iar copilul, să zicem fată, o apropiere deosebită faţă de tată, ea îşi va alege un partener care să semene cu părintele”, explică Leviţchi un mit vechi din străbuni. Totuşi, dacă tatăl consuma mult alcool şi îşi bătea soţia, copilul se va feri toată viaţa de un partener violent sau care are anumite vicii.

De cele mai multe ori moştenim lucruri legate de meserii, de parteneriat, de modalitatea de trai în cuplu, dar şi sentimente de fericire, de împlinire sau de nefericire. Toate aceste preluări nu sunt altceva decât o programare psihologică inconştientă. Cristiana Leviţchi a alcătuit şi o listă de cazuri clare de psihogenealogie.

Încărcătura numelui. Numele dat copiilor este şi o etichetă psihologică. În cazul în care cel mic este botezat după un bunic, acesta ia o parte din destinul acestuia. Astfel, nu este bine să punem copilului numele unui bunci sau al unui unchi care a avut un destin tragic.

Copiii de înlocuire. „Un copil născut la câteva săptămâni sau chiar luni după decesul unui membru important al familiei sau după moartea unui frate este de multe ori văzut de ceilalţi ca un înlocuitor pentru cel decedat”, explică Leviţchi. Copilul va avea toată viaţa de suferit din punct de vedere psihologic pentru că persoanele din jur se aşteaptă să repete destinul celui care a încetat din viaţă. Cristiana Leviţchipovesteşte cazul unei fetiţe de 6 ani şi 7 luni care s-a aflat în această situaţie.

„Fata suferea de pareză de nerv facial. Aparenţa ei este băieţoasă, este tunsă scurt. Este nedezlipită de mamă la propriu, şi mama de ea (anxietate de separare) şi neşcolarizată. Nu a fost dată niciodată la grădiniţă, sub pretextul mamei că nu «stă singură». Mama doarme, desigur, cu ea în pat. Mai are două surori şi un frate mai mari ca ea. Înaintea ei, familia a mai avut un copil, un băiat care a decedat la 1 an şi jumătate, după ce a căzut într-o oală cu lichid fierbinte. Desigur, mezina este copil de înlocuire pentru acel băiat”, spune Leviţchi.

Secretele de familie. Psihologii spun că nu este bine să ascundem lucruri precum faptul că un copil a fost adoptat sau că este „din flori”. „La fel, nu este bine să ascundem violenţe, crime, vicii. Aceste temeri se transmit la nivel psihologic şi sunt repetate inconştient”, mai spune psihoterapeutul. Leviţchi îşi aminteşte de cazul unei fete de 16 ani care a făcut un avort la această vârstă. Din analiza arborelui genealogic a reieşit că şi mama fetei a avut un avort tot la 16 ani, însă acest lucru a fost ţinut secret.

Sensibilităţile psihologice. Comportamentul părinţilor faţă de cei din jur, dar şi unele trăsături de personalitate sunt transmise din generaţie în generaţie. La fel, sensibilităţile psihologice ale părinţilor se accentuează în cazul copiilor, în situaţii declanşatoare.

“Aşchia nu sare departe de trunchi nici când vine vorba de trăsături psihologice. Toate caracteristicile pe care le moştenim sunt, de fapt, o programare inconştientă.”
Cristiana Leviţchi
psihoterapeut

Consiliere de familie pe baza emoţiilor moştenite

Sfaturile specialiştilor pot schimba defecte moştenite din familie Foto: Shutterstock

Cel mai nou domeniu în care este folosită psihogenealogia, şi implicit genogramele, este consilierea de familie. „Probleme din cadrul unui cuplu sau dintr-o căsnicie sunt analizate din punct de vedere al trăsăturilor şi comportamentelor părinţilor celor doi soţi”, afirmă Cristiana Leviţchi. Potrivit specialiştilor, genograma poate fi utilă pentru a determina diferenţele fundamentale dintre indivizi, dar şi pentru a găsi acele lucruri considerate inacceptabile de către unul dintre parteneri.

Multe defecte şi diferenţe dintr-un cuplu sunt puse în oglindă cu problemele din alte familii. Comportamentele care nu au fost acceptate de mamă la soţ vor fi acceptate cu greu de fiică, atunci când este în interiorul unui cuplu. La fel, psihogenealogia poate oferi răspunsuri clare când vine vorba de relaţia cu copilul.

„De multe ori se ajunge la conflicte în interiorul unei familii din cauză că unul dintre parteneri nu se poartă cu copilul aşa cum şi-ar dori celălalt”, mai spun psihologii. Aceştia susţin că, dacă unul dintre membrii cuplului a crescut într-o familie violentă, acesta ar putea avea o serie de accese de furie faţă de propriul copil.

„Aceste comportamente se pot corecta doar prin terapie şi prin consiliere familială. Partenerul trebuie să accepte că defectele nu dispar peste noapte şi că o persoană se schimbă foarte greu”, explică specialiştii. Şi în cazul cuplurilor tinere este bine ca partenerii să cunoască trecutul celuilalt. „Nu trebuie să fie un interogatoriu, dar membrii viitorului cuplu trebuie să afle lucruri despre familie, despre statutul social şi financiar”, adaugă Leviţchi.

Sărac sau bogat?

Aceasta spune că fericirea şi nefericirea în cuplu se moştenesc, la fel ca satisfacţia financiară. „Sărăcia şi bogăţia sunt lucruri care se învaţă din familie. Dacă unul dintre parteneri a crescut cu ideea că este bogat, nu se va putea adapta unei stări financiare precare.”

În acelaşi timp, cei care au moştenit sărăcia ca o normalitate, vor face greşeli în momentul în care vor deveni bogaţi. Unele dintre aceste greşeli pot consta în îndepărtarea partenerului de cuplu sau în crearea unei imagini de sine eronate.  În cazul fericirii, dacă unul dintre membrii cuplului a crescut într-o familie dezbinată, acesta se va bucura mai greu de o stare de armonie în cuplu.

Genograma sau cât de sănătoasă e familia ta

Instrumentul de lucru folosit de psihologi pentru rezolvarea unor astfel de cazuri este genograma. De fapt, un tablou al relaţiilor interumane ale familiei, dar şi al bolilor de care au suferit strămoşii noştri, potrivit genealogytoday.com. Primele genograme au apărut în 1985 şi au fost făcute pornind de la arborele genealogic al unei persoane. Şi acum genogramele se alcătuiesc în acelaşi mod, stabilind în cazul fiecărui membru al familiei ce relaţii a avut cu alte rude, de ce boli grave a suferit, dar şi modul în care s-a comportat cu copiii.

La început, acestea erau folosite pentru rezolvarea unor cazuri medicale şi pentru identificarea unor boli ereditare. Cercetătorii de la mai multe universităţi de medicină din Marea Britanie au încercat să găsescă şi o legătură genetică pentru cazurile de cancer, folosindu-se de genograme. Ulterior, acestea au devenit relevante şi în domeniul specialiştilor care studiază  comportamente umane.

Astfel, în prezent, genogramele sunt folosite de consilieri în carieră, de psihologi, de traineri personali, dar şi de specialişti în genetică. Genogramele oglindesc trăsăturile psihice, alături de cele de personalitate luate de la părinţi, şi sunt o analiză a comportamentelor înaintaşilor, moştenite, care pot fi însă educate, spun şi experţii citaţi de site-ul genealogytoday.com.

“Nu exista fapta omeneasca sau gand, care sa se afle in intregime in afara experientei altor oameni” (Yalom)

Ce scrie psihiatrul si psihoterapeutul I D Yalom in cartea Darul psihoterapiei, ed Vellant, consider ca e valabil pentru toate persoanele care lucreaza cu omul – traineri, terapeuti complementari , nu numai pentru psihoterapeuti (care oricum fac analiza personala unu la unu ).

http://hyperliteratura.ro/darul-psihoterapiei-de-irvin-d-yalom/

“Un sistem de sănătate bazat pe principiile economiei de piaţă impune modificarea radicală a tratamentului psihologic, iar psihoterapia este obligată să devină superficială şi nesubstanţială.
Sinopsis :
”autorul îşi exprimă îngrijorarea în ceea ce priveşte soarta psihoterapiei :”faptul că poate fi alterată de presiunile economice şi sărăcită prin programe de specializare cu o durată radical scurtată. Cu toate acestea, am încrederea că în viitor o serie de terapeuţi provenind din diverse discipline educaţionale (psihologie, consiliere, asistenţă socială, consiliere pastorală, filosofie clinică) va continua să urmeze cu rigurozitate cursuri post-universitare şi, chiar şi în realitatea economică zdrobitoare, vor găsi pacienţi dornici de creştere personală şi schimbare care vor vrea să se dedice psihoterapiei pe durată nedeterminată.””
Yalom pune accentul pe o psihoterapie profunda si de lunga durata care de obicei nu este cea decontata de serviciile de sanatate – aceea fiind “necostisitoare”de foarte scurta durata si incorsetata (in tehnici), cu o pregatire minima a psihoterapeutului. Chiar daca la un moment dat se vor deconta unele servicii de consiliere/psihoterapie (depinde acum ce tip de psihoterapie) doar acele minime ore vor ajuta clientul doar sa isi rezolve simptomul de suprafata, o restructurare profunda de personalitate realizindu-se deseori dupa doi ani de psihoterapie constanta. A rezolva doar simptomul “repede” cum doresc multe persoane …nu ajuta pe termen lung, ci dimpotriva. Pentru psihoterapie avem nevoie de disponibilitate, timp petrecut cu sine. A invata sa petrecem timp cu noi insine – un lux pentru unele persoane.
Yalom considera ca diagnosticele in psihoterapie functioneaza deseori ca o “profetie”. Firesc sint necesare in clinica si in sit de tulb de P, psihoze, depresii profunde, insa in genere – la omul functional cit de cit – nu sint productive.
Sfatuieste ca psihoterapeutii sa evite “sectarismul” unei scoli psihoterapeutice (care da certitudini clare) si sa imbratiseze eclectismul, pluralismul, sa nu lase la o parte filosofia si intrebarile existentiale. In definitiv psihoterapia izvoraste din filosofie.
Partea care imi place mie cel mai mult din carte – psihoterapeutii sa faca pe parcursul vietii psihoterapie personala (de lunga durata in mai multe etape ale vietii ). Cred ca cea mai buna garantie ca psihoterapeutul poate lucra profund si bine cu un client este analiza lui personala. Yalom spune ca daca vrei sa intelegi o abordare psihoterapeutica cea mai buna metoda e sa faci analiza personala o vreme in acea abordare.
O alta parte care imi place mult este cea dedicata iubirii de inceput, sau indragostirii, iubirii pasiune, iubirii obsesie. El spune si in aceasta carte si in alta  “Calaul dragostei ” pag : 27 “Nu-mi place sa lucrez cu pacienti care sint indragostiti. Poate din cauza ca ii invidiez – si eu rivnesc la incintarea fermecata. Ori poate pentru ca dragostrea si psihoterapia sint fundamental incompatibile “(adaug eu – dragostea imatura da. O psihoterapie buna il face pe client sa aleaga o iubire matura nu una disfunctionala). “Un terapeut bun se lupta cu intunericul si cauta clarificarea, pe cind iubirea romantica se sprijina pe mister si se naruie cind o scutezi cu atentie. Detest sa fiu calaud dragostei!” Da iubirea romantica – impartasita sau nu – il  sau ii face pe indragostiti sa se simta unul. E vorba despre dragostea simbiotica – despre relatia doi in unu din uterul matern cu mama, e vorba de o nevoie suprema de reintoarcere la origini – cind copilul era una cu mama. Astfel de dragoste pasiune – trece de cele mai multe ori insa lasa sechele. O dragoste matura – e croita pentru doua personalitati distincte cu nevoi, dorinte, teluri uneori separate, in care cei doi nu simt, nu gindesc si nu fac aceleasi lucruri. Cunoastem cu totii persoane care mereu si mereu sint indragostite de cite cineva – “se aprind repede” ….Nevoia lor de simbioza e asa de puternica incit chiar daca acea iubire e doar in mintea lor o prefera realitatii. Uneori dragostea de acest fel e si masochista – plina de dureri ….plina de codependente. Unii oameni au nevoie sa se indragosteasca de iluzii, de himere, nu de persoane reale, de dragoste insasi. Si acesta este un mecanism de aparare – prin care cei in cauza evita sa se gindeasca la alte chestiuni din viata in momentul indragostirii.

Pentru alte art si carti despre iubire si iluziile din iubire aici :http://cristianaalexandralevitchi.wordpress.com/2011/07/26/adevaruri-despre-fidelitate-si-relatii/

http://cristianaalexandralevitchi.wordpress.com/2010/08/06/despre-relatii-nepotrivite-si-potrivite/

http://cristianaalexandralevitchi.wordpress.com/2010/03/06/fazele-unei-relatii-de-cuplu/

http://cristianaalexandralevitchi.wordpress.com/2011/11/25/o-relatie-autentica-sigura-si-de-durata-se-construieste-in-timp/

si despre iluziile in iubire  Carte http://www.sensart.ro/despre-iluzii-mituri-amagiri.html

Recomand si cartea “Privind soarele in fata” tot de Yalom – o carte superba despre relatia noastra cu moartea.

Despre constelatiile sistemice/familiale s-a vorbit mult – sint chiar la moda acum. Si despre creatorul lor – Bert Hellinger s-a vorbit mult si a fost contestat de unii specialisti. Cert este ca B Hellinger are meritul de a aduce impreuna o multitudine de psihoterapii printr-o metoda ce seamana cu o psihodrama. Eu o numesc o genograma pusa in act prin reprezentanti vii (daca e lucrata in grup, chiar in firme) sau prin reprezentanti papusi, pietre etc – daca este lucrata individual. Trecutul unui stramos ne afecteaza pe noi si generatiile ce vin. Preluam de la stramosi talentele si capacitatile, fizicul, profesia, modul de relationare, defectele, calitatile, durerile, slabiciunile, traumele, capacitatea de a fi fericiti sau nefericiti.

Aşa cum se transmit genele se transmit si tiparele de gindire, ideile, sentimentele, stilurile comportamentale, traumele dintr-o generatie in alta. De citit aici :http://cristianaalexandralevitchi.wordpress.com/2011/03/12/artcu-trecutul-la-psiholog/
Adler, Toman, Minuchin, Bowen, Nagy, Torok, Abraham fiecare in stil personal, au cercetat influenta intregii familii in devenirea unei persoane. Astfel s-au vehiculat concepte : constelatia familiala, fantoma care circula in inconstientul familiei, misiune de familie, loialitate, nevoia de a apartine, ordinea nasterii, secret de familie. Secretul „trebuie” pastrat pentru că este incarcat de sentimente de vina, rusine, suferinta. Cind preotii spun despre o fiinta că este “posedata” vorbesc de fapt despre ” fantoma”. In planul psihiatric uneori sigur acea fiinta este incadrata intr-o nevroză sau chiar psihoza. O persoana cu episoade psihotice contine in ea, deseori, un alt membru al acelei familii, acela raminind “viu “si trăind prin descendent.
B Hellinger, fost preot, s-a format în diverse tipuri de psihoterapii si trecind mai intii printr-o terapie personala (psihanaliza, AT, NLP, gestalt ) si apoi a invatat de la triburile Zulu unele metode si tehnici – condensind concepte din toate psihoterapiile de familie si creind metoda constelatiilor sistemice, o metoda deopotriva de vindecare psihologica si spirituala.
Pentru a ajuta constelatiile eu recomand a se face inainte o anamneza si o genograma. O analiza amanuntita a relatiilor de familie se realizeaza prin genosociograma. Genosociograma este o tehnica folosita in psihoterapia transgenerationala de familie (insa pe care o folosesc si psihoterapeutii din alte formari) prin care persoana observa modul de relationare in familie, constientizeaza rolul ei in sistemul de familie. Se detecteaza similitudini in descrierea rudelor (parinti, bunici, strabunici, unchi, nepoti), identificarile, tiparele comportamentale si emotionale, date, evenimente, nume, care se repeta neintimplator.
Puteti sa folositi genograma (de preferat indrumati de un psihoterapeut, intr-o sedinta de dezvoltare personala/consiliere/sau psihoterapie), impreuna cu metoda constelatiilor sistemice daca ati trecut de-a lungul copilariei, adolescentei prin urmatoarele situaţii: (o parte din cele de mai jos – adaptare dupa criteriile DSM III – cele mai severe evenimente psihosociale acute si circumstante de viata, constante, stresante pentru copii si adulti – (mai mult in Fischer, Gottfried si Riedesser Peter, Tratat de  psihotraumatologie Editura Trei).

– ati crescut la o casa de copii
– inaintea nasterii voastre au existat multe avorturi spontane/sau provocate
– mama a murit la nasterea voastra
– v-au murit parintii când erati copil/adolescent
– bunicii au murit de tineri
– ati avut un parinte (mai ales tatăl) cu un comportament autoritar sau/si intr-o familie cu atmosfera terifianta
– mama voastra a revenit la servici foarte devreme dupa nasterea voastra (inainte ca voi să fi implinit un an)
– statutul economico-social al familiei de origine a fost precar (ati crescut intr-o familie cu dificultăti banesti frecvente)
– parintii nu au reusit sa isi mentina decit cu greu locul de munca (au fost des în somaj)
– ati crescut intr-o familie cu multe carente intelective-profesionale
– ati facut parte dintr-o familie numeroasa in spatiu mic si conditii precare de locuit
– ati preluat rol de “parinte” pentru frati sau pentru celalt parinte
– ati avut vreun parinte criminal, sau alt membru de familie criminal
– parinti indisponibili, abuzivi si lipsa sprijinului bunicilor sau altor rude in copilaria mica
– ati crescut intr-o familie disfunctionala (certuri dese si violente, un parinte – sau ambii cu dependenta de drog, alcool, psihotic sau cu alte deficiente fizice/psihologice)
– ati avut un parinte si/sau frate (sora) cu o maladie grava, invalidanta
– nu aţi avut atasament sigur cu unul dintre parinti (mai ales cu mama în primul an de viata)
– diferenta de virsta intre voi si urmatorul/urmatoarea frate/sora este mica – mai putin de 18 luni
– sunteti adoptat
– sunteti “copil din flori”
– ati crescut doar cu mama sau doar cu tatal
– ati fost abuzat/a sexual
– ati fost maltratat/a corporal si psihologic (umilit, criticat, ironizat, devalorizat)
– ati avut parinti care s-au comportat cu voi în majoritatea timpului în starea eului de Parinte normativ negativ
– ati avut un parinte, sau alt membru al familiei arestat sau/si luat ostatic, inchis
– ati avut un parinte cu istoric de internari in spitale si centre de recuperare (stramosi psihotici)
– ati avut parintii care au divortat
– ati fost victima violentelor repetate (din partea parintilor, fratilor)
– ati trăit familie dezbinata, sufocanta, toxica
– aveti senzatia că nu va gasiti locul în familia voastra de baza
– ati avut in familie vreun membru decedat in conditii stranii : omor, sinucidere
– ati trait într-o familie unde au existat/exista probleme psihologice-emotionale (somatizari, boli cronice, psihice grave)
– aveti o istorie de viata a familie de baza in care s-au intimplat tragedii (repetitii de destine) deportari, exil, iubiri care s-au terminat tragic, accidente inexplicabile, inchisoare, crime, sinucideri, morti violente, violuri, maltratari, abuzuri, avorturi repetate, sarcini pierdute inexplicabil, imposibilitatea de a avea copii, copii din flori, pierderi de bunuri (deposedari, furt, falimente) morti suspecte, copii abandonati, sau alte traume.
De asemeni, puteti lucra o genograma (indrumati de un psihoterapeut, într-o consiliere/sau psihoterapie personala), fie metoda constelatiilor sistemice (individual si/sau in grup), daca acum treceti prin urmatoarele situatii:
– ati aflat acum la maturitate că ati fost adoptat/a
– nu reusiti sa va pastrati un loc de munca
– nu reusiti sa va sustineti financiar
– nu reusiti sa mentineti o relatie afectiva cu cineva
– va alegeti mai mereu parteneri indezirabili si plonjati in relatii disfunctionale
– aveti multe datorii, rate
– ati trecut print-o graviditate neasteptata si nedorita
– v-ati separat de partener sau ati divortat
– ati avut un avort spontan (sau avorturi repetate spontane/provocate)
– ati aflat vestea ca aveti o boala grava
– ati aflat ca partenerul sau copilul au o boala grava, invalidanta
– ati suferit pierderea unei fiinte dragi
– aveti dificultati banesti
– aveti dificultati sociale
– ati trecut printr-o catastrofa naturala
– ati fost prins/a ca ostatic/a
– ati fost victima violentelor repetate (partener de viata abuziv)
– ati avut multe boli somatice
– aveti o atmosfera dificila la servici, tensiuni cu superiorii si colegii
– sinteti in prezent in somaj
– v-ati mutat de curind la alt servici in care nu va adaptati
– v-ati mutat de curind într-o altă casa
– aveti disfunctionalitati in cuplu
– aveti disfunctionalitati sociale (cu vecinii)
– aveti disfunctionalitati in familia extinsa (cu parintii fiecaruia, sau alte rude)
– ati pierdut o suma mare de bani, bunuri
– v-ati schimbat de curind in orice fel conditiile de viata
– ati trecut prin evenimente traumatizante aparute in timpul sarcinii – pentru o femeie (decesul cuiva din familie, violenta a partenerului asupra ei, şomaj, schimbare de domiciliu)
– ati trait ca femeie insarcinata alte situatii stresante de viata
– de curind a decedat in conditii stranii (omor, sinucidere un membru de familie
– va simtiti pierduti si fara “casa” interioara
– aveti senzatia ca nu sunteti voi insiva, ci parcă altcineva locuieste în voi (fara a avea halucinatii auditive, vizuale, corporale)
– aveti senzatia de gol sufletesc, tristete profunda neexplicata prin unele evenimente de viata declansatoare
– sinteti împietrit/a, inghetat/a afectiv (cind nu simtiti nimic sau cind simtiti prea mult – simpatizati cu toti si cu toate)

–  aveti stima de sine joasa, tendinta de devalorizare
– aveti comportament prin care va faceti rau (bulimie, vigorexie, ortorexie, automutilare, sporturi extreme, sex cu violenta, abuz de medicamente când nu e cazul, jocuri de noroc)
– aveti frecvent esecuri pe diverse planuri ale vietii: profesie/munca, bani/avere, relatii de cuplu, copii, sexualitate, relatie de cuplu, sanatate
– exista secrete de familie/subiecte neabordate (ex adoptii, infidelitati, copii din alte casatorii sau relatii, sinucideri, crime)
– treceti print-o pierdere (doliu) sau când aveti dolii neincheiate din trecut dupa diverse pierderi. Cind pierdem pe cineva sau ceva pierdem o suma intreaga de lucruri materiale sau imateriale legate de pierderea initiala. Toate evenimentele vietii contin in ele diverse pierderi. Trecerea de la copilarie la adolescenta, de la adolescenta la tinerete, de la maturitate la batrinete inseamna o renuntare, deci o pierdere
(Mai multe in cartea Vorbe fara glas. Cum sa facem fata pierderilor, separarilor si violentelor din viata noastra, Levitchi, Cristiana Alexandra, Toma Clara, editura Ascendent, 2009.)

Eu recomand ca pentru a beneficia cit mai bine de o constelatie sa o insotim cu o vizita la psihoterapeut. Mai intotdeauna exista si alte problematici legate de tema constelatiei care necesita analiza si integrare.
Pentru depresiile medii, profunde, psihopatii, adictii, anorexie, psihoze, chiar atacuri de panica invalidante, este nevoie de mult mai mult decit întocmirea unei genograme si aceasta este recomandabil să se realizeze după vizite la medicul specialist în psihiatrie. Deseori este nevoie de tratament medicamentos si apoi de psihoterapie.
Chiar dacă toti dintre noi avem unele neadecvari, multe dintre ele sunt subclinice si nu ne invalideaza activitatea curenta. Asta nu inseamna ca in trecutul nostru nu exista o parte care poate fi vindecata pentru a avea o viata si mai implinita in aici si acum.

La criteriile de aici http://cristianaalexandralevitchi.wordpress.com/2012/01/19/criterii-pentru-dezvoltare-personala-consiliere-psihoterapie-ambulatorie-coaching-individualsau-grup/ mai adaug (un lucru invatat de la formatoarea mea psihoterapeuta) faptul ca este bine sa nu faceti o constelatie cind sinteti insarcinata, nici cind ati pierdut de foarte curind o fiinta draga, nici pentru altcineva daca acea persoana nu doreste.

De citit si :http://cristianaalexandralevitchi.wordpress.com/2010/10/05/ce-poti-afla-sub-un-simptom-oricare-ar-fi-el-relatia-simptomului-cu-traumele-transgenerationale-si-pierderile-de-orice-fel/

Linkuri utile :

http://en.wikipedia.org/wiki/Bert_Hellinger

http://en.wikipedia.org/wiki/Family_Constellations

http://en.wikipedia.org/wiki/Systemic_Constellations

Fiecare constelator lucreaza diferit si gindeste diferit o constelatie. Este nevoie ca un facilitator de constelatii sa isi fi lucrat o constelatie macar si daca a trecut printr-o psihoterapie personala este si mai bine. (chiar daca nu este psiholog, psihoterapeut )

Biblioterapie (luati ce va este bun din cele de mai jos )

Aschia nu sare departe de trunchi ed Ascendent despre carte aici :

http://cristianaalexandralevitchi.wordpress.com/2010/02/04/recomandare-carte-aschia-nu-sare-departe-de-trunchi-eliberati-va-de-scenariile-familial-negative-cu-ajutorul-psihogenealogiei-ed-ascendent/

Bert Hellinger – Fericirea care dureaza – O scurta introducere in Constelatii Familiale ed Cartea Daath

Bert Hellinger – Un val, un ocean – Experiente si reflectii ed Cartea Daath

Barbara Morgan (psihoterapeut ) – Intoarcerea acasa. Un prim pas in lumea constelatiilor familiale Ed HarTios

Franz Ruppert (psihoterapeut ) – Trauma, atasament, constelatii familiale. Psihoterapia traumei, ed Trei

Cristiana Alexandra Levitchi, Clara Toma,Vorbe fară glas. Cum sa facem fata pierderilor, separarilor si violentelor din viata noastra, editura Ascendent
Filme :
Family Constellations
Bert Hellinger http://www.youtube.com/watch?v=WXG5OL8INpU
Biologist Rupert Sheldrake speaks about morphic fields and Systemic Family Constellations http://www.youtube.com/watch?v=JydjryhEl5o
Franz Ruppert http://www.youtube.com/watch?v=JXg9XaQ9HR0

Workshop Evaluarea clinică a copilului – 10 credite

Constanța, 1 noiembrie 2014

Trainer: Armand Veleanovici, MA, PhDs, psiholog clinician, psihoterapeut, coordonator Centru Consiliere – DGASPC Sector 2 București
TEMATICĂ:
– activitatea psihologului practician în psihologie clinică;
– legislatia aplicabilă în domeniu;
– metodologia evaluării clinice;
– ghidul de bune practici în domeniul clinic elaborat de Colegiul Psihologilor;
– Raportul de psihodiagnostic şi evaluare clinică;
– interviul, anamneza, observaţia;
– principalele instrumente utilizate în psihologia clinică (scurtă prezentare şi aplicaţii):
– ASEBA – Sistemul Achenbach al Evaluării Bazate Empiric;
– interviu clinic structurat – KID SCID;
– teste de evaluare a dezvoltarii: Bateria de evaluare neurocognitivă NEPSY;
– teste de evaluare cognitiva: Raven, WISC IV;
– teste de evaluare a afectivităţii: Child Depression Inventory (CDI),
Multidimensional Anxiety Scale for Children – MASC:
– prezentare/discutii de cazuri de evaluare/consiliere /psihoterapie.

DURATA: 10 ore, 9-19

Detalii suplimentare și înscrieri:

psih. Steliana Saricu, tel 0733654397

email: psiholog,saricu@yahoo.ro