Erna Constantin
psiholog, psihoterapeut
Deși psihopatologia ca urmare a unui accident a fost asociată doar cu câștigul generat de despăgubiri, studiile în acest sens au respins această afirmație. Studii mai recente au arătat că impactul în urma unui accident rutier se poate traduce printr-o incapacitate persistentă și cronică, indiferent dacă victima solicită sau nu despăgubiri.
Un studiu relevant în acest sens a fost realizat la spitalul Torbay, UK și identifică consecințele psihologice ale accidentelor rutiere pentru 50 de pacienți. Toți participanții au îndeplinit criterii specifice de depresie, anxietate și stres posttraumatic în urma leziunilor suferite. Gravitatea simptomelor psihologice a fost influențată și de perioada mare de timp dintre data producerii accidentului și evaluarea psihologică. Evaluarea psihologică a început la cererea pacienților, la 3 săptămâni după producerea accidentului.
Mai multe cercetări au avut ca obiectiv studierea incidenței stresului posttraumatic ca urmare a accidentelor rutiere. În cazul PTSD (Sindromului de stres posttraumatic) evenimentul traumatic este retrăit în mod repetat sub forma de: imagini repetitive, amintiri dureroase, gânduri, percepții legate de întâmplarea traumatică, ce trec prin minte cu toată încărcătura lor emoțională negativă; coșmaruri legate de evenimentul respectiv, apar chiar iluzii și halucinații; flashbackuri legate de evenimentul traumatic, reacții specific anxietății atunci când persoana intră în contact cu stimuli asemănători evenimentului traumatic, precum și printr-o serie de reacții fiziologice (palpitații, transpirații, senzație de nod în gât, tremurături etc) la contactul cu acești stimuli din mediu sau stimuli imaginari.
Urmările psihologice ale traumei reprezintă un diagnostic care nu este foarte des înțeles sau luat în considerare atunci când o persoană a suferit o traumă fizică sau a fost implicată într-un accident. Astfel de pacienți se luptă pentru a se însănătoși, dar continuă să fie blocați și copleșiți de experiența psihologică. Un eveniment traumatic amenință sentimentul de securitate și siguranță față de lume.
Când apar traume fizice sau psihice, persoana devine anxioasă, deprimată, agitată
Conform studiilor, 80% dintre cei care se confruntă cu traume se vor confrunta cu astfel de simptome. Cu toate acestea, între 15% – 40% dintre cei răniți se vor lupta cu mai multe modele de răspunsuri la trauma care par să continue și să exacerbeze durerea. Figura 1 prezintă statistici de comorbiditate asociate tulburărilor de stres posttraumatic:
Răspunsurile traumatice nu ar trebui să fie văzute ca având un caracter permanent, atâta timp cât pacientul este implicat în tratamentul îndreptat spre remiterea sau ameliorarea acestor probleme.
Problema este că mulți pacienți pot avea reacții grave de traumatism fără a avea toate simptomele menționate mai sus. Din acest motiv, pacienții tind să subestimeze importanța acestor simptome. Cu toate acestea, atunci când simptomele specifice stresului
posttraumatic nu sunt rezolvate, este important să se ia în considerare faptul că modelele de răspunsuri la trauma pot juca un rol important în imaginea clinică completă. Este important să se rețină că toate cele trei clustere ale simptomelor – 1) hipervigilența; 2) reexperimentarea evenimentului traumatic; și 3) evitarea și amorțirea emoțională – pot agrava tulburările de somn care, la rândul lor, sporesc sentimentul de boală fizică și psihică.
Astfel, este necesar să fie luate în considerare următoarele specificații:
- Este important să se ia în considerare faptul că un accident poate avea implicații psihologice de tip traumatic. Odată recunoscute simptomele și răspunsurile persoanei la acestea, este mai usor de stabilit strategia psihoterapeutică de resemnificare a
evenimentului traumatic. - Este important de știut faptul că aceste patternuri de răspunsuri la evenimentul impactant sunt normale atunci când se experimentează o trauma. Exprimarea și comunicarea simptomelor – anxietate, panică, coșmaruri – este importantă mai ales dacă la început pacientul neagă prezența acestora. Discutarea despre simptome ajută în conștientizarea acestora și astfel pot fi tratate.
- Ajutarea pacientului să vorbească despre eveniment sau experiență este o modalitate de a de a-i permite individului să preia încetul cu încetul controlul asupraevenimentului traumatic.
- Evitarea este frecventă și face parte din dorința individului de a nu mai simți teama sau anxietatea.
- Pacientul poate fi ajutat să se gândească la acele zone ale vieții pe care încă le controlează și, de asemenea, să se gândească la situațiile anterioare în care a reușit să depășească problemele și să-și continue viața. Nu trebuie să se simtă vinovat de faptul că acest lucru nu se întâmplă și în cazul incidentului actual. Trebuie să i se reamintească că a trecut prin situații dificile și în trecut. Acest lucru ajută la a oferi un sentiment de speranță și competență care le permite victimelor să continue viața.
- Pacienții au nevoie de ajutor în a înțelege că stresul afectează în mod normal cele mai slabe funcții identificate din corpul lor. De exemplu, stresul poate afecta programul de somn, pot apărea probleme legate de digestie, tensiune arterială și alte simptome fizice. Atunci când o persoană suferă de traume fizice, stresul se va transfera cu ușurință în zonele dureroase.
- De asemenea, este util să explicăm pacienților că același loc în creier care procesează durerea este, de asemenea, același loc în care se procesează și se controlează dispozițiile noastre.
- Psihoterapia este esențială în cazul victimelor accidentelor rutiere. Figura următoare arată diferența dintre persoanele care sufereau de stres posttraumatic și au urmat un program de psihoterapie spre deosebire de cei care au primit doarasistență de suport și cei care nu au beneficiat de un program psihoterapeutic.
Având în vedere că leziunile la nivel fizic sunt asociate de cele mai multe ori cu simptome psihice -stres posttraumatic, depresie, anxietate – pentru restabilirea victimei este necesar, pe lângă tratamentul medical, participarea la un program de psihoterapie, pentru remiterea simptomelor consecutive traumei provocate de accident.