Studiu psihologic cu privire la accidentele rutiere

În 1974, Elizabeth Loftus și John Palmer de la Universitatea din Washington au efectuat două experimente care investighează efectele cuvintelor folosite într-o întrebare despre un eveniment traumatic trăit de participanții la studiu.

În primul experiment, participanților li s-au arătat câteva accidente de mașină și li s-a cerut apoi să estimeze la ce viteză s-au ciocnit mașinile. Studiile anterioare au arătat că oamenii sunt surprinzător de nepregătiți în estimarea vitezei mașinilor.

După vizionarea filmelor cu mașini care se ciocnesc, participanții au primit un chestionar despre accident. O întrebare a fost „Cum rula  mașina când a fost X?” X fiind variabila în acest caz. Participanții au fost împărțiți în cinci grupuri, toți având o variabilă X diferită în întrebarea lor: (1) accidentată, (2) lovită, (3) avariată, (4) ciocnită și (5) distrusă. Ipoteza a fost că alegerea verbului poate avea o influență asupra estimării vitezei.

Rezultatele obținute au indicat faptul că alegerea cuvântului a avut un efect statistic semnificativ asupra estimării vitezei. Cea mai mare diferență a fost înregistrată între „mașina accidentată” și „mașina distrusă” (aproximativ 15 km/h). În timp ce aceste rezultate confirmă ipoteza lor, nu este clar dacă acest lucru se datorează doar unui răspuns de tip bias sau datorită particularităților memoriei participanților care  au fost implicate în accidente.

Așadar, a fost efectuat un al doilea studiu: participanții au vizionat un film cu accidente de mașină, iar apoi au fost solicitați să completeze un chestionar, care avea în vedere de asemenea, modul în care se estimează viteza.

De data aceasta, participanții au fost împărțiți în trei grupe: (1) Un grup a fost întrebat despre viteza în timpul accidentului folosind verbul (ref. mașină) „distrusă”, (2) un grup fiind întrebat despre viteza în timpul accidentului folosind verbul „lovită” și (3) un grup de control nu a fost întrebat deloc despre viteza în timpul accidentului.

La fel ca și în primul experiment, estimarea vitezei a fost diferită în funcție de folosirea cuvintelor diferite, cuvinte care descriau mașina implicată în accident.

O săptămână mai târziu, participanților li s-a cerut să completeze un alt chestionar care să includă mai multe întrebări despre accident. Una dintre aceste întrebări a fost: „Ai văzut geamuri sparte?” În filmul prezentat nu erau imagini cu cioburi însă ipoteza de la care s-a pornit era aceea că grupul care avea inclus în întrebare cuvântul (ref. mașină) ,,distrusă” ar putea spune că a văzut sticlă spartă deoarece a estimat că accidentul ar avea loc la o viteză mai mare.  Rezultatele lor au confirmat acest lucru: persoanele din grupul  în care s-a folosit cuvântul referitor la mașina implicată în accident, „distrusă” au înregistrat o probabilitate mai mare în a spune că au văzut sticlă spartă decât persoanele din grupul în care s-a folosit cuvântul „lovită” și  grupul de control.

Acest lucru sugerează că memoria legată de un eveniment poate fi modificată de lucruri la fel de simple ca formularea diferită în ceea ce privește întrebările despre eveniment. În timp ce acest studiu sugerează o flexibilitate ridicată a memoriei, este dificil să tragem concluzii din acesta și să le transpunem pe evenimentele din viața reală, deoarece acesta este un studiu de laborator, incluzând doar filme de accidente.

Pe de altă parte, a existat și un studiu al mărturiei martorilor oculari care arăta, de-a lungul timpului, o amintire relativ constantă și precisă a unui eveniment cu impact emoțional. Acest lucru pune la îndoială dacă memoria este la fel de flexibilă așa cum se demonstrează în experimentele lui Loftus și Palmer.

psih. Erna Constantin