Ca în orice altă zi obișnuită, domnul M. Plecase de la birou spre casă. Nu știa că va fi acroșat de o altă mașină care intra în intersecție, fără a acorda prioritate și cu o viteză ce depășea cu mult limita admisă. Acest accident l-a imobilizat la pat câteva luni și astfel și familia sa a fost pusă într-o situație dificilă. Cu toții încă mai învață să faca față traumei.
Familia domnului M. a trebuit să se ocupe de toate cheltuielile necesare spitalizării, iar acestuia, în urma leziunilor la coloană, îi este dificil să mai meargă fără sprijin. Chiar și după șase ani de la accident, amintirile sunt dureroase, atat pentru domnul M. cât și pentru familia acestuia. Domnul M. se învinovățește pentru că și-a pus familia într-o situație dificilă, deși nu este vina lui. Acum poate conduce din nou singur, însă de fiecare dată când se urcă la volan, soția lui se îngrijorează.
Există multe persoane și familii care trec prin situații similare în fiecare an, forțate să se ocupe de viața de după un accident. Potrivit Comisarului european pentru Transporturi, Violeta Bulc, „25.300 de persoane şi-au pierdut viaţa pe drumurile noastre în ultimul an şi multe altele au suferit vătămări grave care le vor afecta pe viaţă. În spatele acestor cifre se ascund tot atâtea poveşti de doliu şi durere.”(adev.ro/pbecwx)
Cei care au suferit un accident pot simți șocul, disconfortul fizic și stresul posttraumatic mult timp după producerea evenimentulului. În unele cazuri se poate instala depresia, împiedicând revenirea la o viață normală după accident. Și nu numai cei care au suferit în mod direct în urma unui accident au nevoie să se recupereze. Membrii familiei și cei dragi pot trece prin schimbări de ordin psihologic.
Dacă dumneavoastră sau cineva de care vă pasă, se luptă pentru a face față unui accident sau caută modalități de a face față mental, este necesar să știți că nu sunteți singur(ă). Chiar dacă au trecut ani și se pare că lucrurile ar fi trebuit să revină la normal și nu s-a întâmplat asta, este necesar să știți că și alții se confruntă cu această problemă.
În caz de accident rutier sau de muncă este necesară implicarea unui avocat, iar din punct de vedere psihologic se recurge la evaluare psihologică clinică judiciară sau extrajudiciară. În urma acestei evaluări se stabilesc consecințele psihologice la nivel individual și care pot fi parte din procesul judiciar, în vederea recuperării prejudiciilor dar și în vederea recomandării unui demers psihologic de recuperare.
Pentru evaluarea pagubelor materiale și morale vă punem la dispoziție un document simplu de evidență a acestora. Acesta include cheltuielile cu medicii, spitalizarea, examenele medicale, evaluările psihologice, psihoterapia, fizioterapia, costurile cu medicația precum și alte cheltuieli legate de sănătate. Tot ceea puteți face este să păstrați copii ale facturilor și chitanțelor și să introduceți sumele în tabel, după cum urmează:
Cheltuieli medicale
Furnizor | Data | Suma | Suma plătită | Suma decontată de asigurator |
Dacă în urma accidentului s-au înregistrat și pagube materiale, puteți face un alt document în care să monitorizați cheltuielile cu acestea. În acest document sunt incluse eventuale cheltuieli în urma închirierii unei mașini, cheltuieli de deplasare ale rudelor care vin să ofere sprijin victimei accidentului, costurile legate de îngrijirea copiilor sau costuri administrative suplimentare și care au apărut în urma accidentului:
Entitate | Data | Suma | Suma plătită | Suma decontată de asigurator |
La acestea se pot adăuga și pierderile legate de incapacitatea de a profesa în urma unui accident rutier sau de muncă, având în vedere leziunile fizice sau rănile produse la nivel psihologic. Pentru acestea se pot aduga costuri raportate la veniturile obținute înainte de producerea accidentului și care nu mai pot fi luate în considerare după accident și eventual costuri legate de reconversia profesională (cursuri de specializare de exemplu).
Pentru acestea este necesară analiza obiectivă în urma evaluării și suportului de specialitate, atât în vederea stabilirii situației în urma accidentului, cât și în vederea găsirii resurselor de readaptare la noul context de viață.