Scopul proiectului „Hipersenzitivitate – Modul Inovator în Științe Umane” este colaborarea la nivel academic a partenerilor din Polonia, Italia, Spania și România în domeniul hipersenzitivității.
În cadrul proiectului vor fi efectuate cercetări științifice pe tema sensibilității procesării senzoriale și a sensibilității mediului. Modulul care ar putea fi introdus în programul de studiu va fi pregătit ca parte a activităților. Acțiunile care trebuie întreprinse în cadrul proiectului privesc domeniul inovator al hipersenzitivității, care nu a fost atins până acum la nivel academic nicit în Polonia și nici în țările partenere.
Grupul țintă al activităților planificate sunt universitățile, Universitatea de Economie și Inovare din Lublin, Universitatea din Alicante și universitățile partenere care colaborează cu orașul metropolitan Roma și Asociația Expert Psy. Materialele vor fi pregătite și pentru cadrele didactice interesate de tema hipersenzitivității.
REZULTATELE PROIECTULUI
MANUAL
Introducere în modulul despre hipersenzitivitate, care explorează subiectele de bază, definește posibilitățile formale, juridice și organizaționale pentru introducerea hipersenzitivității ca modul în programele de studiu din domeniul științelor umaniste din Polonia, Spania, România și Italia.
PROGRAMUL
Programul Modulul de hipersenzitivitate – ca bază pentru implementarea modulului despre „hipersenzitivitate” și, în același timp, extinderea programului de studiu din: pedagogie, psihologie sau asistență medicală pentru universitățile partenere și alte instituții academice interesate.
MANUAL ACADEMIC
Manual academic care oferă informații despre sensibilitatea procesării senzoriale și sensibilitatea mediului și prezintă cercetări din acest domeniu.
BIBLIOTECĂ
Bibliotecă multimedia – colecție de materiale didactice pentru viitorii lectori, pentru cadre didactice și studenți. Toate materialele vor fi disponibile în limba poloneză, engleză, română, italiană și spaniolă pe site-ul web al proiectului, sub formă de resurse educaționale cu acces deschis.
Materiale partajate ca parte a bibliotecii
- Scenarii pentru lucrul cu copiii hipersenzitivi – pentru viitorii profesori și educatori care lucrează în diferite instituții de învățământ;
- Podcast despre hipersenzitivitate;
- Prezentări care se extind pe subiecte precum măsurarea hipersenzitivității sau cercetarea neuropsihologică;
- Prelegeri academice – înregistrate pentru studenți – despre importanța și dimensiunile identificate ale sensibilității procesării senzoriale, factorii de protecție, factorii de risc și importanța mediului în abordarea hipersenzitivității
ECHIPA
UNIVERSITY OF ECONOMICS AND INNOVATION IN LUBLIN – POLAND
- Monika Baryła-Matejczuk – Doctor în psihologie, profesor asistent în cadrul Departamentului de Psihoprofilaxie și Suport Psihologic din cadrul Universității de Economie și Inovații. Practica si cercetarea ei se centrează pe psihologie educațională (dezvoltare personală și profesională pentru profesori) și diferențele dintre indivizi (conceptul de Sensibilitate a Procesării Senzorială)
- Monika Wawrzeńczyk-Kulik – Lector la Universitatea de Economie și Inovare din Lublin, Facultatea de Administrație și Științe Sociale, doctor în Științe Economice. Absolvent al Universității Maria Curie Skłodowska din Lublin. Timp de aproape 30 de ani, ea și-a îmbunătățit competențele în domeniul dezvoltării de programe și materiale de formare, desfășurarea de cursuri de formare și evaluarea rezultatelor acestora, lucrând în instituții de formare și consultanță.
- Zbigniew B. Gaś – Dr. hab. prof. WSEI Zbigniew B. Gaś a lucrat ca profesor universitar timp de aproape 40 de ani. În prezent, este profesor la Universitatea de Economie și Inovare din Lublin. Este unul dintre oamenii de știință de frunte în domeniul psihologiei din Polonia. Până acum a promovat 13 doctori și a pregătit 17 monografii. Este autorul a 132 de articole și disertații științifice. De asemenea, a editat 20 de monografii colective.
UNIVERSIDAD DE ALICANTE – SPAIN
- Rosario Ferrer Cascales – Doctor în psihologie. Profesor în domeniul Personalității, Evaluării și Tratamentului Psihologic din cadrul Universității din Alicante. Este directorul Departamentului de Psihologia Sănătății și al grupului de cercetare Psihologie Aplicată în Sănătate și Comportament Uman din cadrul Universității din Alicante. Coordonatorul Grupului de Tehnologie Educațională Inovativă ”Portalul Psihologiei de Bază”
- Natalia Albaladejo-Blázquez – Doctor în psihologie. Absolventă a Psihopedagogiei. Masterat în Prevenirea și tratamentul dependenței de droguri. Profesor asociat în domeniul Personalității, Evaluării și Tratamentului Psihologic de la Departamentul de Psihologia Sănătății, Universitatea din Alicante (Spania). Membru al Grupului de Cercetare în Psihologia Aplicată în Sănătate și Comportament Uman de la Universitatea din Alicante.
- Manuel Lillo-Crespo – Este profesor asociat și coordonator al Mobilității Internaționale din cadrul Facultății de Științe ale Sănătății, Universitatea din Alicante (Spania). Dr. Lillo-Crespo este doctor în Sănătate și Antropologie Medicală și Asistență, cu un masterat în Științele Asistenței și Cercetare, unul în Antropologie Socială și Culturală, și un altul în Administrarea Afacerilor (nivel executiv) și este licențiat în Științele Asistenței și Asistenți Certificați.
- María Rubio-Aparicio – Profesor asistent în Departamentul de Psihologia Sănătății al Universității din Alicante (Spania). A absolvit Psihologia cu Magna Cum Laude. Este absolventa unui masterat în Metodologie și Științe Comportamentale și Sănătate și a unuia pentru Profesorii din Învățământul Gimnazial Obligatoriu, Training Vocațional și predarea limbajului. Este doctor în psihologie, primind premiul de Doctor Extraordinar.
- Manuel Fernández Alcántara – Profesor asistent în Departamentul de Psihologia Sănătății din cadrul Universtății Alicante (Spania). Este doctor în psihologie, titlu obținut la Universitatea din Granada. A absolvit masteratul în Servicii de Sănătate pentru promovarea autonomiei oamenilor și atenția către procesele de la sfârșitul vieții, la Universitatea din Granada.
- Miriam Sánchez-SanSegundo – Este asistent cercetător la Facultatea de Științe ale Sănătății, Departamentul de Psihologia Sănătății, la Universitatea Alicante (Spania). Este doctor în Științele Sănătății cu specializare în Personalitate, Evaluare și Tratament Psihologic, precum și în Psihologie Judiciară. Este licențiată în psihologie.
- Nicolás Ruiz-Robledillo – Asistent profesor în Departamentul de Psihologia Sănătății la Universitatea din Alicante (Spania). A absolvit Psihologie cu Magna Cum Laude. Este absolventul programului masteral Descoperiri în Cercetare și Tratament în Psihopatologie și Sănătate. și al programului Psihologia Generală a Sănătății.
- Maria José Cabañero – Este profesor asociat de Asistență la Universitatea din Alicante (Spania). Este doctor în Asistență: Practică și Educație la Universitatea din Alicante, premiată cu titlul de Doctor Extraordinar. A absolvit masteratul în Științele Asistenței la Universitatea din Alicante. Este membră a grupului de cercetare „Calitatea vieții, starea de bine și sănătate”.
CITTÀ METROPOLITANA DI ROMA CAPITALE – ITALY
- Maria Fabiani – Mai mult de 20 de ani de experiență în managementul proiectelor europene. Cercetător independent, predă Metodologia cercetării și Statistică la Universitatea din Roma Tor Vergata. Este licențiată în Asistență și în Logopedie și este coach de cercetare.
- Mario Giuseppe Tallarico – Psiholog și psihoterapeut, cofondator al coordonării naționale pentru Terapia cu clovni. El a dezvoltat modelul de lucru pentru Terapia cu clovni, programul de instruire și modelul de supervizare; instruire și supervizare pentru profesioniști din domeniul sănătății, asistenți sociali și voluntari. În Roma, el este în prezent director de proiect la Unitatea de Servicii de Formare.
EXPERT PSY – ASOCIATIA PSIHOLOGILOR SPECIALISTI – ROMANIA
- Armand Veleanovici – Este doctor în psihologie, supervizor și formator în psihologie clinică și consiliere psihologică, psihoterapeut de orientare experiențială, licențiat în științe juridice. A fost preocupat de abuzul și neglijarea copilului încă din perioada studiilor de licență, iar din anul 2006 lucrează în sistemul de protecție a copilului.
- Gabriela Dumitriu – Este psiholog clinician principal și psihoterapeut integrativ, doctorand în psihologie. Și-a desfășurat activitatea profesională timp de 8 ani în domeniul protecției drepturilor copilului, unde a realizat activități de evaluare, psihodiagnostic, expertiză și intervenție psihoterapeutică în cazuri de abuz, divorț, plasament, adopții, asistență maternală.