Erna Constantin

psiholog, psihoterapeut

Supraviețuitorii  accidentelor rutiere reprezinta persoane diferite  care percep în diferite moduri experiențele impactante. Exista însă și o serie de criterii specifice tulburării de stres posttraumatic, la fel cum există și posibilitatea ca două persoane, desi au fost implicate în aceeași experiență, să fie impactate în mod diferit. Acest fapt depinde de nivelul de dezvoltare psihologică dar și de baza de siguranță sau nesiguranță pe care s-a clădit această dezvoltare.

De exemplu, persoanele care nu sunt vinovate într-un accident pot avea tendința de a dezvolta o perspectivă mai neajutorată. Conducătorii auto care au rănit altă persoană (indiferent de cauză sau de persoana care a avut un moment de neatenție), pot avea sentimente mai intense de vinovăție. Cercetările au demonstrat destul de clar că persoanele care sunt rănite suficient pentru a solicita asistență medicală sau au nevoie de îngrijiri medicale în spital după un accident au mai multe șanse de a dezvolta reacții de stres. Pe de altă parte, evidențele sunt mai puțin clare în cazurile în care persoanele care au fost deprimate sau anxioase  înainte de producerea accidentului rutier, dar care s-au temut că își vor pierde viața sau care au fost implicate în litigii în urma accidentului, au raportat niveluri mai mari ale stresului posttraumatic.

Ceea ce este evident este faptul că nu toată lumea răspunde în același mod la o experiență traumatică și chiar și atunci când există premisa că ,,viața merge mai departe” există o anumită reactie la stres care impactează stilul de viață la un anumit nivel. Amintirile rămân și nu sunt plăcute. Reacțiile în urma unui accident pot fi de intensitate diferită și pot avea durată diferită. Pot fi simptome asemănătoare stării de panică, poate apărea teama de a mai conduce mașina și evitarea oricărei situații care implică această acțiune, persoana poate evita sau poate ocoli locul unde s-a produs accidentul, poate refuza să conducă în condițiile care îi amintesc de accident: noaptea, pe ploaie, pe zăpadă sau chiar în unele cazuri  în anumite zile din săptămână sau din lună asociate cu data accidentului, sau evită să mai conducă mașina fără a fi însoțiți, deci fără pasageri. Pe de altă parte, persoanele care au supraviețuit unui accident rutier definit de ele ca fiind grav, pot dezvolta simptome specifice panicii în timpul călătoriei cu mașina inclusiv dificultăți de respirație, bătăi alerte ale inimii, căldură excesivă la nivelul corpului, bufeuri sau frisoane și tulburări vizuale. Pe fondul acestor reacții de anxietate, supraviețuitorii se pot gândi că pierd controlul mașinii și că există riscul de a fi implicați iar într-un accident rutier.

Aceste reacții care apar în Tulburarea de Stres Posttraumatic pot include reexperimentarea la nivel emotional a accidentului, pot exista coșmaruri sau flashbackuri legate de accident chiar și în situațiile în care apparent nu există în plan real, stimuli asociați cu acea experiență.

Pe de altă parte, unii supraviețuitori pot avea dificultăți în a-și relua vechile obiceiuri sau viața dinainte de accident. Pot deveni incapabili de a se bucura, poate intervene un blocaj emotional sau asa zisa ,,amorțire a emoțiilor” și atunci există tendința de a se izola sau de a evita relaționarea. Ca urmare, relațiile cu membrii familiei și cu prietenii pot fi afectate chiar într-un moment în care există nevoie de suport din partea acestora.

Mai mult decât atât, sunt situații în care supraviețuitorii accidentelor rutiere pot avea simptome de ordin fizic, cum ar fi creșterea tensiunii, dificultăți în  a adormi, ceea ce favorizează apariția senzațiilor de amețeală.

În aceste condiții și în urma unei evaluări de specialitate, se recomandă psihoterapia. Se face o informare cu privire la criteriile specifice Tulburării de Stres Posttraumatic, cum și de ce apare. Apoi, se lucrează pe integrarea tehnicilor de relaxare care ajută în ameliorarea anxietății asociată cu condusul unei mașini sau cu gândurile legate de accident. Sunt incluse în psihoterapie și strategiile de gestionare a stresului iar expunerea la stimulii critici se face treptat. Pe de altă parte se lucrează pe resemnificarea evenimentului și alte componente pot include dificultățile de relaționare și afectarea relațiilor cu ceilalți, în urma accidentului, în vederea optimizării acestora.  Strategiile și tehnicile psihoterapeutice țin cont și de particularitățile psihoindividuale ale individului.