Carte Istorii cu parfum de leandri

Istorii cu parfum de leandri

Cartea Istorii cu parfum de leandri, de Cristiana Alexandra
Levitchi, psiholog clinician, psihoterapeut, aparuta la
Editura Ascendent (www.edituraascendent.ro), face
parte din colectia Ascendent psihologic. Cartea prezinta
cazuri terapeutice istorisite inedit, sub forma de povestiri.
Fiecare personaj pe rand isi prezinta istoria de viata, intr-un grup de
persoane care merg intr-o excursie. Persoana care prezinta eroii cartii este o arhitecta preocupata de domeniul psihologic. Eroii cartii invata unul de la celalalt sa se cunoasca pe sine si sa isi schimbe perceptiile distorsionate despre sine, altii sau viata.

Fragment din carte:

– Da… asa si cu amintirile… spuse Livia. E logic ce spui despre ce accesam…

– Acum mi-am dat seama ca eu m-am comportat mult timp ca „printesa din padurea adormita” spuse Marina razand. Printre cartile mele eram „o adormita”. „Zana rea” putea fi oricine: tata, sotul…

– Si „printul” Mircea te-a salvat? intreba Radu.

– Nu… m-am trezit singura si l-am intalnit rase Marina. Mi-a mai placut Eliade… In romanele lui majoritatea relatiilor sunt cam in „aer” daca analizez acum… si cam incalcite… Acum daca ma intrebati nu as mai cati astfel de romane…

– Da… eu de exemplu am fost bantuita de „Capra cu trei iezi”… cred ca ma vedeam ca mama care le aducea puilor de mancare si se descurca singura cu ei… Cam asta am facut si eu mult timp cu toti cei din familia mea.

– Si ce ziceti de „Ratusca cea urata”? spuse Anca. M-am crezut mult timp asa o ratusca… urata si nedorita de nimeni…

– Si cand colo erai lebada! spuse Adriana.

– Da… insa mi-a luat ceva timp sa realizez…

– Pe mine m-a socat basmul „Tinerete fara batranete si viata fara de moarte” unde idea nemuririi si pierderii e foarte prezenta… spuse Vali. Imi aduc aminte de acea „vale a plangerii” prin care eroul nu trebuia sa treaca… Foarte trista poveste…

– Poate iti e greu sa simti tristetea si pierderile…? intrebai.

– … da… nu am plans cand mi-am pierdut bunicii, desi am tinut mult la ei…

– In cultura noastra oricum se spune ca barbatii nu plang si asta e o prostie! Spuse Adriana. Voi saracii „trebuie” sa fiti mereu „puternici” si „bravi” si sa nu plangeti „ca muierile”.

– Hm… cam asa ceva am inteles si eu… spuse Vali.

– Insa e normal si firesc sa plangeti si sa jeliti – spuse Livia. Daca nu faceti asta se acumuleaza tristetea, furia, ura si apoi persoana se trezeste ca face un atac de cord sau un atac cerebral. Stiti si voi ca barbatii mor de obicei mai repede ca femeile… De ce credeti?

– Ca nu plang, spusei.

– Ca nu plang si cedeaza inima sau capul… dintr-o data asa! spuse Livia.

– Voi femeile sunteti mai puternice pentru ca voi nasteti, spuse Vali razand.

– Da… sa stii ca ai dreptate cu statisticile acestea… spuse Adriana. E atat de adanc impamantenita interdictia aceasta de a plange la barbati… pana si in basme…

– Sa inteleg ca e cazul sa incep sa plang… gandi cu voce tare Vali.

– Sa simti ca poti s-o faci… spuse Brandusa. O partenera iubitoare nu te va judeca pentru asta, ba dimpotriva te va intelege si te va iubi mai mult.

Urma o clipa de tacere.

– Eu… de exemplu – rupse tacerea Valentina – citeam in adolescenta multe romane englezesti de dragoste… gen „Mandrie si prejudecata”, „La rascruce de vanturi”, „Ratiune si simtire”. Relatiile intre barbati si femei din aceste romane erau mai mult platonice… ceea ce mi s-a intamplat si mie… Mi-am dat seama ca prea mult „sirop” nu e indicat in viata reala.

– Da… asa e… daca imi aduc bine aminte relatiile sunt cam defazate – spuse Anca.

– Da… defazate si cam nefericite – spuse Valentina. Ca si in „Pe aripile vantului”…

– Ce mi-a placut romanul acela – spuse Bogdana.

– Da… insa ea il pierde pe Rett pana la urma… spuse Valentina.

– Pai nu se stie… romanul ramane in coada de peste… Dupa cum era ea de luptatoare se prea poate sa-l recucereasca…

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns