Reeditare carte :
Vorbe fara glas Cum facem fata pierderilor, separarilor, doliilor din viata noastra, Cristiana Alexandra Levitchi, MA, Clara Toma, Editura Expert Psy 2015
Cuprins (selectie)
Despre autoare
Inceputurile
Legaturile
Deciziile din copilarie si pierderile
Pierderile si transmiterile transgenerationale prin
arborele genealogic
Copilul sacrificat si pierderile
Traume si violente
Traversarea procesului de doliu
Apararile eului si pierderile
Fazele doliului
Adevaruri in cazul pierderilor
De ce este nevoie de un demers de cunoastere interioara la psihoterapeut
Invatarea abilitatii emotionale
Sentimentele nu au morala
Furia, energia vietii
Ura, umbra iubirii
Cum ne vindecam
Scrisori
Modalitati propuse de metoda ESPERE pentru gestionarea pierderilor, a renuntarilor si a violentelor primite
Fragment
Viata se naste din moarte si ambele sunt doua fete ale aceleiasi monede.
Aproape nu exista persoana care sa nu fi trecut printr-o trauma, o pierdere, o separare, fie decesul unei fiinte dragi, fie pierderea unui ideal, pierderea face parte din viata si nu putem s-o ignoram. Deseori, lipsa constientizarii acestor pierderi duce la probleme psihoemotionale si psihosomatice care nu sunt recunoscute ca avand cauza in incapacitatea de a trai acele pierderi. Cartea de fata nu isi doreste sa fie placuta, insa isi doreste sa fie edificatoare si clarificatoare in acest labirint de traume, dureri, pierderi, separari. O sa descoperiti ce este trauma, ce este o separare, ce este doliul si cum trecem prin el. Pornind chiar de la nastere noi trecem printr-o trauma. Dupa nastere, incepe un sir lung de etape, schimbari in viata care toate presupun o separare, o pierdere si un castig. Cum sa constientizam daca am trecut cu bine printr-o etapa pentru a putea sa traim cu adevarat o sa descoperiti pe parcursul cartii. A nu parcurge toate etapele unui doliu inseamna a nu te putea desprinde si a nu te implica in viata autentic.
Puteti descoperi in aceasta carte legatura intre pierderi si nastere, intre pierderi si deciziile din copilarie (modul nostru de gindire despre noi, altii si viata), intre perderi si violentele indurate de-a lungul vietii, intre pierderi si arborele genealogic, intre pierderi si dependentele de orice fel. O sa intelegeti ce ne impiedica sa traim doliile si sa mergem mai departe in viata. Prin introspectie o sa descoperiti cum sa va cunoasteti mai bine sentimentele si cum sa le acceptati pe fiecare, oricit de dureroase si neacceptate social ar fi ele. O sa recunoasteti ideile preconcepute in cazul pierderilor si ideile adevarate despre pierderi. In cele din urma aveti in carte un ghid practic de a trece prin dolii, pierderi si separari.
…
Pot fi persoane care spun: eu nu am avut traume groaznice in familie, am avut o copilarie relativ „normala” si am acum o familie „normala”. Chiar daca au avut „norocul” de a fi crescut intr-o familie relativ functionala asta nu inseamna ca nu au simtit niciodata emotii negative fata de cei care i-au crescut. Nu este nevoie musai sa ai un trecut foarte dureros ca sa faci exercitiile de constientizare, acceptare si intelegere a sentimentelor tale. Chiar si o persoana echilibrata psihologic trece de cateva ori in viata prin pierderi. Pentru acele pierderi are nevoie sa treaca prin doliu. Si pentru o pierdere a unei jucarii sau bijuterii este nevoie de a face travaliul de doliu.
Pentru a trece bine prin doliu avem nevoie sa ne rezolvam unele evenimente din trecut in care noi supravietuitorii si persoana decedata, pierduta din viata noastra am luat parte. Ma voi referi mai ales la relatiile tensionate intre noi si persoana pierduta. Cu cat evenimentele traite cu acea persoana sunt mai traumatizante pentru noi, cu atat procesul doliului poate dura mai mult.
…
Ceea ce s-a intamplat cu un stramos ne afecteaza pe noi si generatiile ce vin. Preluam de la stramosi fizicul, profesia, modul de relationare cu altii, talentele si capacitatile, calitatile, defectele, slabiciunile, traumele, durerile, capacitatea de a fi fericiti sau nefericiti. Asa cum se transmit genele se transmit si tiparele de gandire, ideile, sentimentele, stilurile comportamentale, traumele dintr-o generatie in alta. Asa cum exista un inconstient propriu, exista si un inconstient de familie care se preia, mai ales daca membrii familiei respective nu isi recunosc, constientizeaza problemele, trairile si gandurile, nu isi traiesc doliile, le neaga, le tin secrete.
Fiecare urmas nu numai ca preia inconstient caracteristicile familiei sale, ci se simte „dator” sa le duca mai departe, din fidelitate de familie si din speranta naiva ca ar putea sa rascumpere cumva viata stramosilor lui. Descendentul este loial prin alegerea meseriei, alegerea tipului de partener conjugal, alegerea tipului de relatie de cuplu, alegerea bolilor chiar. Si alegerile aparent opuse inseamna tot fidelitate. Sa spunem ca o femeie a avut un tata alcoolic si isi alege un sot care nu pune alcool in gura. Alegerea ei este rodul unei temeri puternice de tatal ei si de trecut, nu este o alegere constienta si realista. Atata timp cat alegerile noastre sunt conditionate de trecut ele nu sunt libere si autonome.
Orice familie are reguli nescrise, transmise prin atmosfera de familie, prin gestica, mimica, comportamente. Sunt familii in care se spune „Niciodata sa nu iti arati suferinta, noi trebuie sa fim puternici”, „Niciodata nu se vorbeste despre sex si bani in aceasta familie”, „Nu se vorbeste cu nimeni problemele familiei. „, „Nu vorbim nici intre noi problemele familiei de orice natura: materiale, somatice, emotionale, mentale”, „Nu ne lasam sa simtim si nici sa exprimam emotiile”, „In familia noastra femeile trebuie sa se ocupe de cresterea copiilor”, „In familia noastra nu se plange”, „In familia noastra toti suntem medici din tata in fiu si alta profesie nu exista”, „In familia noastra nu se vorbeste despre tragedii, drame, sex si bani”, „In familia noastra fetele sunt frumoase si barbatii destepti”. Sunt unele reguli subintelese, niciodata incalcate (de exemplu generatii de femei s-au subordonat barbatilor, au mers si merg inca in spatele barbatului).
De foarte multe ori pe langa atribuirile pe care le fac parintii („copilul asta e neastamparat”) exista si mesaje contradictorii, incongruente. Parintii doresc ca in societate copilul sa se comporte exemplar si il pun intr-un „pat a lui Procust”, fara ca ei insisi sa treaca prin acel pat a lui Procust. Si cel mai des se observa ca un copil exprima exact defectul pe care parintele nu si-l recunoaste siesi, parintele rejectand exact defectul pe care el il are si nu-l constientizeaza.
Din cauza mecanismului introiectiei, copiii asimileaza si aspira tot ce se intampla in inconstientul parintilor lor, astfel devin cosul de gunoaie toxice ale intregii familii. Cu cat parintele este mai neautonom, mai simbiotic, mai inconstient cu privire la gandurile, sentimentele lui cu atat copilul va fi mai expus preluarii acestora.
De foarte multe ori si adultii fac greu diferenta intre gandurile si sentimentele lor si preluarile de la parinti si este nevoie de o munca profunda de recunoastere si constientizare a ceea ce e al lor si ceea ce e preluat. Alteori alti membrii decat copiii preiau si exprima sentimentele neconstientizate ale altui membru (frecvent femeia exprima deprimarea sotului care se manifesta agresiv si abuziv).
…
In orice relatie-legatura exista patru faze: atasarea, crearea legaturii, separarea si jelirea. Daca primele doua sunt placute, ultimele doua nu sunt deloc placute, insa sunt foarte necesare pentru urmatoarea legatura. Daca procesul de jelire nu este realizat, persoana nu va putea sa investeasca intr-o alta legatura si nu se va lega autentic, ci doar ca substitut pentru legatura pierduta. Asa se face ca multe persoane dupa ce ies dintr-o relatie prin despartire de partener, divort plonjeaza imediat, la scurt timp intr-o alta relatie. Ele nu isi traiesc doliul dupa relatia anterioara.
Omul occidental este obisnuit in genere a vorbi despre pierdere, numai in conditiile in care are un deces in familie, cand se desparte de vreun partener-partenera, cand iese la pensie, neluand in seama alte pierderi: pierderea unui inel, pierderea unui zambet, pierderea timpului, pierderea statutului social, pierderea increderii in sine, pierderea sanatatii, pierderea stimei de sine sau imaginii despre propriul corp, pierderea unui gand frumos, pierderea tineretii.
Orice schimbare (fie ea fireasca sau nu: gradinita, scoala, facultate, parasirea cuibului, casatorie, mutarea in alta casa, primul copil, imbatranirea, pensionarea, somaj, deces) implica o separare si o pierdere.
…
Fiecare persoana trece prin doliu in felul sau. Fazele doliului sunt un reper, nu sunt intotdeauna traite cronologic. Este important sa trecem prin doliu, desi e un proces dureros este foarte necesar si sanatos.
Societatea occidentala a pierdut contactul cu ritualurile stravechi de jelire. Astfel oamenii care trec printr-o pierdere au diverse convingeri disfunctionale, deloc constructive, referitoare la trairea doliului. Doliile patologice, depresiile care apar dupa doi ani de la decesul cuiva, adictiile (fumat, alcool, drog, sex, mancare, munca) nu arata decat ca doliul nu a fost trait real, ci doar simulat.
Unii oameni au impresia gresita ca „Trebuie sa fie puternici si sa nu arate vulnerabilitatea” in cazul doliului. Cred ca ati auzit destul de des, pe cineva care „incuraja” pe altcineva aflat in proces de doliu prin cuvintele: „draga trebuie sa fii tare!”. Aceste cuvinte exprima o conceptie paguboasa care era aplicata mai ales barbatilor, insa mai nou a inceput sa fie spusa si femeilor. Vedem la inmormantari persoane care fac orice altceva decat sa planga (isi fac de lucru cu punerea mesei si alte rituri concrete, sau se imbata, se poarta ca niste roboti). La tara, aducerea bocitoarelor este o forma de a facilita familia sa isi planga decedatul. Acest obicei catartic nu se realizeaza la oras. Din pacate mai ales la oras este valorizata neexprimarea emotiilor si „puterea” aparenta a unei persoane, nu autenticitatea personala. A fi puternic in acest context inseamna patologie. Daca iti vine sa plangi, plangi! Exprimarea sentimentelor creeaza premisa pentru depasirea doliului.
Foarte des, cei din jurul persoanei care a suferit o pierdere, nu suporta ei insisi durerea intensa si atunci incep sa respinga acea persoana.
Unele persoane care au suferit o pierdere cred ca nu vor fi ascultate de cei din jur si se inchid in ele. Ar fi de dorit prientenii, rudele, sa nu creada ca supravietuitorul nu sufera sau nu doreste companie, chiar daca declara acest lucru.
Pret 30 lei + taxe.
Pentru comenzi scrieti un email la cristiana.levitchi@gmail.com
implicați în evaluarea și expertiza psihologică a copilului o metodologie clară și coerentă, inspirată atât din literatura de specialitate, cât și din experiența profesională a autorilor, profesioniști din sistemul de protecție a copilului, implicați direct în sute de cazuri de evaluare și intervenție psihoterapeutică în situații de divorț, abuz și neglijare asupra copilului.
